Sinaia este prima localitate din România care colectează măștile de unică folosință rezultate în urma pandemiei de COVID-19 la nivel de oraș, cu o rețea strategică de locații pentru colectare, pusă la dispoziție de autoritățile locale. După colectare acestea sunt eliminate din mediu și valorificate energetic în cadrul proiectului „Aruncă în siguranță” , inițiat de organizația neguvernamentală „Orașul Meu, Culorile Mele”, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Sinaia.
Cutiile de colectare a măștilor sunt amplasate în 13 locații din Sinaia, precum Primăria, Muzeul Peleș, Cazinoul Sinaia, Muzeul Știrbey, dar și unități de învățământ, precum Colegiul Mihai Cantacuzino, urmând ca numărul locațiilor să fie extins pe parcursul acestui an. În momentul de față, pe lângă Sinaia, colectarea măștilor de unică folosință este disponibilă în 147 de magazine Kaufland din 85 de orașe din țară.
„Sinaia este una dintre cele mai populare stațiuni din România, ceea ce înseamnă că acum, în perioada pandemiei, este generată o cantitate uriașă de deșeuri de plastic. Pănă acum aceste măști ajungeau la gunoi sau direct în natură, fiind o sursa majoră de poluare. Sperăm că atât turiștii, cât și locuitorii din Sinaia să arunce în siguranță și în număr cât mai mare aceste măști în locurile special amenajate din oraș”, a spus primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.
„Estimăm că aproximativ jumătate de milion de măști vor putea fi colectate anul acesta în orașul Sinaia. De altfel, de la începutul campaniei, în martie anul trecut, organizația noastră a reușit să colecteze peste 1 milion de măști, care astfel nu au mai devenit o sursă de poluare pentru mediul înconjurător și un adevărat pericol pentru sănătatea oamenilor. După colectare, măștile sunt valorificate pentru a produce energie, reducând astfel impactul asupra mediului”, a declarat Lestat Monroe din cadrul organizației „Orașul Meu, Culorile Mele”.
Ce tipuri de măști se pot colecta?
Pot fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, numite și N95, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical. Nu vor putea fi colectate măști din material textil, confecționate acasă sau alte articole de protecție, deșeuri periculoase (ascuțite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deșeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă.
„Campania «Aruncă în siguranță», lansată în 2020 în magazinele Kaufland, a fost foarte bine primită de către clienți astfel ne-a bucurat propunerea de a extinde proiectul la nivel de oraș, în Sinaia. Este una dintre cele mai iubite și vizitate destinații turistice din țară, însă acest lucru o face și foarte vulnerabilă în fața deșeurilor. Așa că vrem să le oferim localnicilor și turiștilor o șansă în plus să protejeze acest loc drag și să se bucure de el în siguranță, cu respect și grijă față de tot ce reprezintă”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Măștile folosite, o problemă de mediu cu impact uriaș
Programul de Mediu al Organizației Națiunilor Unite (UNEP) atrage atenția guvernelor lumii asupra gestionării deșeurilor, inclusiv a deșeurilor medicale și periculoase, ca pe un serviciu public esențial. UNEP susține că manipularea în condiții de siguranță și eliminarea finală a acestor deșeuri este un element esențial într-un răspuns eficient în situații de urgență. Tot UNEP susține că 75% din măștile folosite, precum și alte deșeuri legate de pandemia de coronavirus, vor ajunge în gropi de gunoi sau în apele mărilor.
În 2020, cantitatea de măști de protecție folosite în lume a crescut de 207 ori față de 2019. Opération Mer Propre, un ONG francez care se ocupă, printre altele, cu operațiuni de curățenie pe Coasta de Azur, a descoperit pe fundul mării cantități industriale de măști, mănuși și sticluțe de plastic pentru dezinfectant de mâini, trăgând și un semnal de alarmă cu privire la acumularea de astfel de deșeuri: „dacă lucrurile nu se schimbă, în curând vom avea mai multe măști decât meduze aruncate în Marea Mediterană”.
De asemenea, peste 1,5 miliarde de măști de unică folosință vor ajunge în oceanele lumii, este semnalul de alarmă tras de un grup de ecologiști din Hong Kong. Cum fiecare mască are o greutate de trei până la patru grame, s-ar putea ajunge ca peste 6.800 de tone de plastic să ajungă în apele oceanelor. Durata de viață a măștilor sanitare aruncate este de 450 de ani, fapt ce face ca ele să fie niște adevărate bombe cu ceas ecologice, mai ales în condițiile crizei climatice care afectează planeta de ceva vreme.