RetuRO, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), avansează în eforturile de implementare ale proiectului în România și se pregătește să deschidă primul centru de numărare și sortare regional, în județul Cluj. În acest centru, amplasat în interiorul parcului industrial Olympian din comuna Bonțida, se vor manevra ambalajele de băuturi colectate de la comercianți.
Construcția și amenajarea spațiului logistic aferent centrului, care va dispune de o suprafață totală de peste 4.700 de metri pătrați, este în plină desfășurare, urmând ca, în momentul finalizării acestei etape, să demareze instalarea echipamentelor de numărare și sortare asigurate de furnizorul Anker Andersen A/S din Danemarca.
Compania este lider de piață în sisteme de numărare și sortare de înaltă performanță, iar RetuRO a semnat cu aceasta un contract de achiziție la cheie a echipamentelor pentru toate centrele naționale. Anker Andersen A/S va livra către RetuRO 20 de mașini de numărat în această fază, capabile să sorteze aproximativ 6,500 de ambalaje pe oră.
Centrul din județul Cluj este programat pentru deschidere oficială în data de 30 noiembrie 2023. În total, sistemul va funcționa în România cu 17 centre la nivel național, unde RetuRO, în calitate de administrator SGR, va transporta ambalajele de băuturi colectate de la cei aproximativ 80.000 de comercianți. Acestea vor fi numărate și sortate pentru a fi transportate, apoi, către companiile de reciclare, în vederea producerii de materie primă reciclată, care va fi folosită la producția de noi ambalaje de băuturi.
Investiția în toate cele 17 centre naționale reprezintă cea mai mare parte din finanțarea 100% privată obținută de RetuRo de la ING Bank, în cadrul unuia dintre cele mai mari credite private acordate în România pentru proiecte de mediu. Infrastructura SGR va fi dezvoltată treptat, până la jumătatea anului viitor, simultan cu creșterea volumului de ambalaje de băuturi puse pe piață de producători, returnate de consumatori și colectate de comercianți.
Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO, a declarat: „Toate eforturile noastre sunt concentrate, în acest moment, asupra operaționalizării sistemului SGR. Procesul de dezvoltare a punctelor de sortare și numărare este în curs de desfășurare, iar prioritatea noastră este să ne asigurăm că avem capacitatea necesară de a gestiona volumele de ambalaje care vor fi puse pe piață în fazele incipiente de funcționare a sistemului. Contractarea și pregătirea spațiilor industriale necesare pentru implementarea Sistemului Garanție-Returnare s-a dovedit o provocare, având în vedere noutatea absolută a sistemului, dar mai ales magnitudinea. Centrul din județul Cluj va fi pregătit pentru operare la sfârșitul lunii noiembrie, urmând o perioadă de 30 de zile de testare a echipamentelor instalate. Aici vor fi sortate anual și trimise către reciclatori în jur de 800 milioane de ambalaje de băuturi.”
La centrul RetuRO din Bonțida vor fi transportate, atât ambalajele de băuturi colectate manual, cât și automat, prin echipamente de tip RVM. Ambalajele din sticlă vor fi numărate, sparte și pregătite pentru reciclare. Ambalajele metalice (aluminiu și oțel), dar și cele din plastic vor fi numărate, sortate și compactate pentru a fi trimise la firmele de reciclare. Compania desfășoară, în acest moment, o campanie de recrutare de personal pentru toate cele 17 centre naționale, obiectivul fiind de aproximativ 600 de angajați până în vara anului viitor, dintre care cel puțin 500 vor lucra în centrele de sortare și numărare din întreaga țară.
Citește și: Reciclarea mai are de așteptat: RetuRO solicită amânarea implementării Sistemului Garanție-Returnare
Majoritatea românilor așteaptă implementarea SGR
Începe înregistrarea comercianților în platforma SGR
Producătorii mențin ca realist termenul de 18 luni pentru implementarea SGR