Primul cartier cu case pasive și design bioclimatic din țară

Designul bioclimatic este pentru prima dată încorporat într-un proiect imobiliar din România care va conține 60 de case pasive. Cartierul se construiște în Tunari și a obținut și prima certificare “Casă Verde” din București, acordată de Romania Green Building Council (RoGBC). Pe lângă costurile de întreținere semnificativ reduse, datorate necesarului minim de energie pentru încălzire, gradul ridicat de confort este cealaltă calitate atractivă a acestui tip de locuință.

 

vila curte

 

„Pentru a răspunde cerințelor de viitor în materie de eficiență energetică ne-am inspirat din trecut, așa cum oamenii obișnuiau să construiască în mod tradițional”, a explicat Leonidas Anastasopoulos, managing partner al Alesonor, dezvoltatorul ansamblului rezidențial. Pentru a exploata la maxim lumina și căldura solară, majoritatea ferestrelor, de dimensiuni mari, sunt orientate către sud. Astfel, pe timpul iernii crește cantitatea de lumină și căldură provenită din radiația solară. Pentru a evita supraîncălzirea locuinței pe perioada verii, tot în partea de sud a casei, au fost plantați mai mulți arbori cu frunze căzătoare care asigură umbra și răcoarea necesare. De asemenea, ferestrele camerelor orientate către sud sunt prevăzute cu jardiniere, cu vegetație bogată, cu același rol de protecție. Pentru a diminua impactul vântului în partea de Nord – Est a casei au fost plantate specii de conifere, care datorită coronamentului permanent sunt o bariera naturală ideală pentru viscolele din acea zonă.

Luxul verde începe de la 230.000 plus TVA

Din punct de vedere tehnic casele au fundația izolată, fapt care reduce spre zero pierderile de căldură la sol. De asemenea, pereții au încorporată o termoizolație de minim 20 de centimetri. Încălzirea casei se face prin plafonul camerei, iar în băi prin pardoseală, fapt ce asigură o temperatură constantă în toată clădirea. Casa este prevăzută atât cu panouri solare, care asigură încălzirea apei, cât și cu panouri fotovoltaice care asigură o mare parte din necesarul de energie. Iluminarea în locuință se face doar cu instalații LED, iar temperatura și consumul energetic pot fi urmărite cu ajutorul unei aplicații chiar de pe telefonul mobil. Costul total cu energia al unei astfel de case este de aproximativ 650 de euro pe an, în timp ce pentru o locuință construită după standardele obișnuite, și la aceleași dimensiuni, acestea se ridică la 4.000 de euro pe an, potrivit declarațiilor făcute de Anastasopoulos.

 

vila interior

 

„Proiectul va cuprinde 60 de case verzi de lux, iar primele 16 le vom termina în următoarele trei luni. Prețul pornește de la 230.000 de euro plus TVA. Deja am reușit să vindem patru dintre acestea”, a declarat pentru Green Report, reprezentantul dezvoltatorului. Acesta a adăugat că este pentru prima dată, de când activează pe piața din România, când cumpărătorii nu au avut nimic de obiectat.

Principiile casei pasive

Potrivit VVP.ro, prima casă pasivă a fost construită la începutul anilor 1990 în Darmstadt, Germania, urmând principiile elaborate de cercetătorul german dr. Wolfgang Feist. Scopul său primordial a fost scăderea la minim a necesarului de energie pentru încălzire a clădirii. Pierderea de căldură a anvelopei clădirii scade la nivel minim datorită termoizolației groase de 20-30 de centimetri. Pentru a evita pierderea căldurii captivate în interiorul anvelopei termice etanșe a clădirii prin aerisirea necontrolată (prin ferestre), o instalație performantă de ventilație cu recuperare de căldură (având randament de peste 75%) transferă energia termică a aerului uzat eliminat din spațiile interioare aerului proaspăt introdus în clădire.

Casa pasivă reprezintă un standard de confort superior: ferestrele – care reprezintă punctul cel mai vulnerabil al anvelopei termice a oricărei case, deci și a celor pasive – ne oferă condiții extrem de confortabile: putem să stăm în vecinătatea lor fără senzație de frig chiar și în zilele cele mai geroase de iarnă. Grație sistemului de ventilație putem beneficia toată ziua de aer proaspăt filtrat de praf și alergeni. Casa pasivă este deci pasivă datorită calității sale de a putea fi încălzită cu un consum minim de energie – practic prin energie solară –, iar vara temperatura interioară poate fi ținută sub 25°C fără a utiliza sistem de climatizare, doar prin sistemul de umbrire.

Citește și:

Primele 2 case pasive din România, amplasate în Politehnică și locuite de studenți

Casele din România consumă de 20 de ori mai multă energie decât casele pasive

spot_img

Ultimele știri