Astronomii au descoperit 2010 TK7, primul asteroid troian al Pamantului, care imparte orbita cu planeta noastra. Asteroizii troieni sunt fixati pe orbite stabile in urma unui echilibru gravitational intre o planeta si Soare. Pana acum au fost descoperiti in compania planetelor Neptun, Jupiter si Marte.
Dar cercetatorii canadieni, condusi de Dr Martin Connors, din carul Universitatii Athabasca au banuit ca acesti asteroizi s-ar putea afla in astfel de pozitii stabile, deplasandu-se pe aceeasi orbita cu Pamantul.
Descoperirea unui asteroid troian al Terrei a fost dificila deoarece locul in care se afla poate fi observat de pe Terra doar in timpul zilei.
„Daca te uiti spre Jupiter nu vei avea probleme in a-i vedea troienii, deoarece in majoritatea timpului se afla in intuneric. Insa troienii nostri sunt apropiati de Soare, asa ca ii poti vedea doar o ora in timpul serii si al diminetii, aceasta fiind singura posibilitate de a-i cauta. De aceea nu a fost descoperit niciunul pana acum”, a precizat Connors, citat de Abc.net.au.
Connors a spus totul s-a schimbat odata cu lansarea in 2009 a sondei spatiale NASA Wide-field Infrared Survey Explorer (WISE).
„WISE a cercetat razele infrarosii din spatiu si s-a dovedit foarte bun in special la detectarea asteroizilor, descoperind aproximativ 150.000, inclusiv 500 care se afla in apropierea Pamantului”.
Examinand orbitele acestor obiecte in urma datelor furnizate de WISE, Connors si colegii sai au descoperit micul asteroid 2010 TK7, troianul Pamantului. Ei au folosit apoi telescopuri de pe Pamant pentru confirmare si, in urma calculelor au putut confirma ca 2010 TK7 se afla impreuna cu Pamantul pe aceeasi orbita stabila de peste 10.000 de ani.
Descoperirea cercetatorilor canadieni a fost publicata azi in revista Nature.
Foto: Abc.net.au
Citeste si:
Statia Spatiala Internationala va fi scufundata in Oceanul Pacific dupa 2020
Dawn trimite primele imagini ale uriasului asteroid Vesta (FOTO)
Telescopul Hubble a descoperit o noua luna a lui Pluto
Un asteroid de marimea unui camion a trecut foarte aproape de Pamant
Viitoarele misiuni spatiale NASA, propulsate cu ajutorul energiei solare
Fotografii senzationale de la ultima iesire in spatiu a astronautilor navetei Endeavour
NASA anunta naveta spatiala a viitorului: Va efectua misiuni pe asteroizi si chiar pe Marte
Noi forme de relief care seamana cu chipuri umane, descoperite pe Marte (FOTO)
O bucata dintr-o cometa se dezintegreaza la impactul cu atmosfera Pamantului (VIDEO)
Imagini apocaliptice cu eruptia vulcanului islandez, surprinse din spatiu