Cei care vor să-și cumpere autoturisme electrice prin programul Rabla Plus în acest an vor beneficia de o primă de 10.000 de euro, potrivit declarațiilor făcute de viceprim-ministrul și ministrului Mediului, Daniel Constantin, în cadrul unei emisiuni a postului de radio Europa FM.
Prin Fondul de Mediu vrem să deschidem o măsură prin care să-i sprijinim pe cei care vor să cumpere autoturime electrice. Anul trecut am avut o sumă de aproape 5.000 de euro pentru cei care au vrut să cumpere un autoturim electric. Nu a fost o solicitare foarte mare, dar au fost făcuți câțiva pași. Pentru anul 2017 vrem să punem la dispoziție câte 10.000 de euro pentru fiecare autoturism electric cumpărat”, a spus Daniel Constantin.
Automobilele electrice și-au triplat vânzările în 2016
Acesta a adăugat că bugetul destinat achiziționării de autoturisme electrice va fi dimensionat pentru achiziția a 1.500 de astfel de vehicule.
Ne preocupăm ca la pachet să vină și stații de încărcare care să fie la dispoziția fie a operatorilor existenți, fie a celor care vor să-și dezvolte astfel de stații de încărcare. Avem o discuție aici și cu cei dela ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – n.r.) pentru că legislația nu este foarte clară și trebuie îmbunătățită. Vrem să creăm un sistem, cel puțin în jurul marilor orașe, în care mașinile electrice să fie din ce în ce mai folosite”, a adăugat ministrul Mediului.
Acesta a subliniat că prima pentru achiziționarea de autoturisme electrice nu va putea fi accesată de persoanele juridice deoarece ar fi considerat ajutor de stat, iar discuțiile pe această problemă continuă.
Rabla așteaptă aprobarea bugetului Fondului de Mediu
Referindu-se la programul Rabla, pentru înnoirea parcului auto național, ministrul Daniel Constantin, a precizat că bugetul va fi cel puțin la fel ca cel de anul trecut (220 milioane de lei în 2016 – n.r.), iar valoarea tichetului ar putea crește ușor.
Sper să-l începem cât mai repede. Nu vreau să dau o dată pentru că în momentul în care anunțăm o dată există anumite probleme pe care le creăm pe piață. Va avea o sumă ca și anul trecut și va fi mult mai flexibil, cu debirocratizare mai mare decât am avut în trecut. Au fost anumite constrângeri pentru cei care au vrut să depună pentru a obține astfel de prime”, a mai declarat ministrul.
Pentru 2017, bugetul este dimensionat pentru achiziția a 25.000 de autoturime noi.
Daniel Constantin a mai precizat că bugetul Administraței Fondului de Mediu (AFM), prin care se asigură finanțarea programului Rabla și Rabla Plus, va fi aprobat în următoarele două săptâmâni. De asemenea, Ministerul Mediului dorește să pună la dispoziția autorităților publice locale fonduri pentru achiziționarea de autobuze electrice.
Banii ar putea fi asigurați fie din bugetul AFM, fie din fondurile acumulate la Ministerul Finanțelor din certificatele de emisii de CO2. Valoarea acestora este de un miliard de lei.
Anul trecut numărul autoturismelor electrice (BEV, EREV, PHEV) s-a triplat (237%) comparativ cu anul 2015 (167 unități în 2016, 46 unități în 2015).