Primarul orașului Ulm: „Calitatea mediului înseamnă calitatea vietii”

Primarul orașului german Ulm, Ivo Gönner, care este și Președintele Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunărene (CoCDR), a recomandat astăzi autorităților române să asigure mobilitatea, calitatea mediului și eficiența energetică, pentru a îmbunătăți calitatea vietii din orașe.

Primarul orașului german Ulm, Ivo Gonner, care este și președintele Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunărene (CoCDR)

„Calitatea mediului înseamnă calitatea vieții, iar infrastructura de mediu e un domeniu cu un potențial ridicat de investiții”, a precizat Ivo Gönner.

Potrivit Primarului orașului Ulm, calitatea vieții în orașe este asigurată de 3 aspecte, toate legate de mediu: existența unui sistem de furnizare a apei potabile, de preluare și prelucrare a apelor uzate și de prevenire a inundațiilor; asigurarea mobilității și furnizarea energiei.

Pentru primul aspect menționat, infrastructura de apă și canalizare, Guvernul României va aloca 12 miliarde de lei în următorii 4 ani. Declarația aparține Viceprim-ministrului Vasile Dîncu, totodată Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Cât pentru asigurarea unor soluții eficiente de mobilitate, Ivo Gönnera menționat că este necesară integrarea tuturor mijloacelor de trasponrt în strategiile autorităților:

Dezvoltarea durabilă a orașelor se bazează pe dezvoltarea sistemelor diferite de mobilitate: pe calea ferată, pe șosele și autostrăzi, pe căile fluviale și în aeroporturi. În spiritul sustenabilității, la nivel european nu vor mai fi finanțate dect acele proiecte care se bazează pe combinația tipurilor de mobilitate pe care le-am menționat.

În sfârșit, referitor la îmbunătățirea eficienței energetice, Primarul Ulm-ului a declarat că țările din spațiul dunărean nu au nevoie de soluții energetice precum centralele nucleare pentru a-și asigura necesarul energetic, întucât au un potențial semnificativ de generare de energie regenerabilă.

Ivo Gönner și Vasile Dîncu au participat astăzi la o conferință pe tema dezvoltării sustenabile a orașelor, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

spot_img

Ultimele știri