Prima statie polara de cercetare din lume cu zero emisii s-a deschis duminica in estul Antarcticii, dovedind ca energia alternativa este viabila chiar si in cele mai reci regiuni ale planetei.
“Daca putem construi o asemenea statie in Antarctica, o putem face si in alte locuri in societatea noastra. Avem capacitatea, tehnologia, conostintele pentru a schimba lumea”, a declarat Alain Hubert, directorul de proiect de la statia belgiana Princess Elisabeth, citat de Reuters.
„Criza globala a creditelor este rezultatul comportamentelor nesustenabile. Nu putem sa tratam planeta noastra intr-un mod nesustenabil, altfel ne vom confrunta cu o criza mai mare decat cea a creditelor”, a explicat Thomas Leysen, director al companiei belgiene producatoare de catalizatoare pentru masini, Umicore, care a luat parte la ceremonie.
Construita de-a lungul a doi ani, baza Princess Elisabeth se foloseste de microorganisme si procese de descompunere pentru a ajuta oamenii de stiinta sa refoloseasca apa de la dusuri si toalete de pana la cinci ori inainte de a o elimina. In plus, turbinele de pe coasta muntoasa Utstein si panourile solare de pe cladirea de trei etaje asigura apa calda si energia necesare functionarii statiei.
Cercetatorii ce monitorizeaza incalzirea globala avertizeaza ca temperaturile in crestere ar accelera topirea ghetarilor din Antarctica, cel mai mare depozit de apa potabila, si ar creste nivelul oceanelor cu pana la 57 de metri. Numarul de persoane afectate s-ar ridica la 146 de milioane, incluzandu-i in special pe cei care locuiesc in zonele joase de coasta, aflate la mai putin de un metru deasupra nivelului apelor.
Jean-Pascal van Ypersele, vicepresedinte al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice, afirma ca un esec al demersurilor menite sa reduca emisiile cu efect de sera cu 50-85 de procente pana la mijlocul secolului s-ar putea dovedi catastrofal. „La nivel global, ne-am confrunta cu o crestere a temperaturilor cu care pamantul nu s-a mai intalnit in ultimele doua, pana la trei milioane de ani”, a declarat acesta.
Energia eoliana, si chiar cea solara, castiga teren si in Antarctica, pe masura ce guvernele se mobilizeaza sa gaseasca surse regenerabile de energie. In ciuda dificultatilor de proiectare a unor instalatii viabile in conditiile de temperatura de la poli, investitia este sustenabila, in conditiile in care panourile solare pot produce aici o cantitate de energie pe an comparabila cu multe locuri din Europa.