Preţul unui certifcat de emisii de carbon a atins un nou record la începutul acestei săptămâni, fiind tranzacționat cu 43 de euro pe piața din Londra, potrivit companiei românești de consultanță în domeniu Carbon Expert.
Certificatul EUA a ajuns luni, 15.03.2021, la un nou record de 43 €/tCO2, pe fondul creșterii pretului energiei electrice, gazelor și pietei globale de actiuni, scriu cei de la Carbon Expert în informarea lor către clienți.
Prețul certificatului EUA pe bursa ICE ECX din Londra a deschis în această dimineață, 16.03.2021, la 42,21 €/tCO2, mai arată cei de la Carbon Expert.
“Așteptarea unor prețuri mai ridicate ale carbonului, previzionate de altfel de analisti, au determinat companiile industriale poluatoare să înceapă cumpararea necesarului de certificate de CO2. La cererea crescanda de certificate, s-au adaugat alti factori, precum vremea neobișnuit de rece, care a facut sa cresca cererea pentru încălzirea oraselor. În acelasi timp, este posibil ca speculatorii să fi accelerat creșterea prețului, prin creșterea prețurilor la termen”, mai arată compania.
Aproximativ 230 de fonduri de investiții dețin contracte futures legate de certificate EUA, în creștere față de 140 în 2019. Pozițiile „long” de pe bursa ICE de la Londra, ce reprezinta practic pariul ca prețul va crește s-au dublat din noiembrie 2020.
Certificatele sunt emise in baza unui sistem al Uniunii Europene legat de reducerea poluarii. Ele sunt alocate fiecarui stat membru, dupa ce guvernul acestuia stabileşte niveluri maxime naţionale pentru emisiile de gaze şi alocă niveluri maxime pentru operatorii industriali. Certificatele emise în baza acestor alocări pot fi tranzacţionate.
Citeşte şi: