ONG-uri, instituții publice, de învățământ sau companii care au proiecte dedicate mediului le pot înscrie în concursul „Gala Premiilor pentru un Mediu Curat”, concurs ce a început astăzi. Condiția principală este ca proiectele înscrise să fie într-un stadiu suficient de avansat pentru a putea fi prezentate măcar niște rezultate intermediare. În total, vor fi acordate patru premii în valoare de 3.000 de euro care vor consta în echipamente electrice și electronice.
Gala Premiilor pentru un Mediu Curat organizată de Organizația ECOTIC și se află la ce-a de-a IX-a ediție. Competiția se desfășoară pe patru categorii: companii, instituții de învățământ, instituții publice și ONG-uri. Concursul se desfășoară la nivel național și premiază inițiativele din domeniile: responsabilitate de mediu, eco-educație sau conservare a resurselor. Proiectele vor fi evaluate de un juriu de specialitate.
Potrivit organizatorilor, pentru toate cele 4 categorii, premiile sunt în valoare de maxim 3.000 euro. Ele constau în echipamente electrice și electronice oferite fiecărui caștigător din fiecare dintre cele patru categorii participante în această ediție.
„Invităm, ca în fiecare an, organizațiile care derulează proiecte de protecția mediului și CSR să le înscrie în ediția 2017 a concursului Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat. Miza inițiativei ECOTIC este de a populariza și premia proiectele cu cel mai mare impact asupra comunităților cărora se adresează”, a declarat, președintele ECOTIC, Valentin Negoiță.
Cum te poți înscrie
Înscrierile proiectelor se pot face pe www.premiilepentrumediucurat.ro prin accesarea formularului online de înscriere.
Data limită de înscriere a proiectelor în concurs este 24 noiembrie 2017. În decembrie, vor fi anunțate cele patru proiecte câștigătoare în cadrul unei gale de premiere.
Tubatect, unul dintre câștigătorii de anul trecut
Anul trecut, la categoria companii, câștigător a fost proiectul Tubatect, care aparține celor de la Studio Plot. Adrian Ibric, designerul care se află în spatele proiectului, spune că premiul câștigat este mai mult decât o certificare a efortului depus.
„(…) Câștigarea competiției, pe care o urmăream încă din anii trecuți, o consideram un nou punct de inflexiune in dezvoltarea acestei inițiative și deschiderea proiectului către noi grupuri de potențiali utilizatori și promotori ai obiectelor reciclate. ”
Adrian Ibric, fondatorul Tubatec produce mobilier cu deșeuri din carton revalorificate. Folosește în special tuburile de carton de la plottere, pe care le transformă în etajere și birouri. Le adună încă din 2007, în centrul de plottare pe care îl deține. Avantajul mobilierul din tuburi de carton este că e 100% ecologic.