Urmăriți „Înainte de potop”, pe Green Report sau pe canalele National Geographic:
https://youtube.com/watch?v=SGUy38u_mWE%3Frel%3D0
Începând de duminică, 30 octombrie, ora 21, timp de o săptămână, până pe 7 noiembrie, vizitatorii Green Report pot urmării în premieră filmul documentar „Before the flood” (Înainte de potop), realizat de actorul și producătorul american Leonardo DiCaprio, și pe site-ul publicației.
Filmul este o relatare informativă și captivantă despre modul în care societatea poate preveni dispariția speciilor, ecosistemelor și comunităților indigene aflate în pericol în diverse colțuri ale lumii. Imaginile documentarului aduc dovezi clare ale crizei ecologice tot mai grave care produce daune ireversibile asupra peisajelor virgine din Groenlanda până în Indonezia, afectând echilibrul climatic al planetei și accelerând extincția unor specii de animale îndrăgite.
Dorind să trimită și un avertisment înaintea alegerilor prezidențiale americane din această toamnă pentru ca oamenii să aleagă lideri ce au pe lista de priorități politice privind schimbările climatice, filmul explică totodată soluțiile reale, practice ce pot salva planeta. DiCaprio discută cu personalități și persoane din toate categoriile societății, atât din țări dezvoltate cât și din țări în curs de dezvoltare, care își expun viziunile unice, pasionale și pragmatice despre ce trebuie făcut astăzi și în viitor pentru a preface sistemele noastre economice și politice în instituții care respesctă mediul înconjurător.
Printre intervievați se numără președintele Barack Obama, fostul președinte Bill Clinton, secretarul de stat John Kerry, secretarul general al Națiunilor Unite Ban Ki-moon și Papa Francisc, precum și cercetători eminenți ai NASA, ecologiști ai pădurilor, oameni de știință apreciați, lideri comunitari și activiști înflăcărați ce luptă să salveze lumea.
Before the Flood, difuzat pentru prima dată gratuit
Documentarul lui Leonardo DiCaprio va fi difuzat gratuit pe canalele National Geographic, în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie. Va putea fi vizionat în 175 de țări, în 45 de limbi. DiCaprio explică de ce este important demersul National Geographic de a populariza documentarul:
„Before the Flood” va fi disponibil pe canale online, precum Natgeotv.com, pe aplicațiile Nat Geo TV Apps, pe iTunes, Hulu, YouTube, Facebook, Twitter, Amazon, Sony PlayStation, GooglePlay și altele. Difuzarea se va face timp de 7 zile, începând cu 30 octombrie, ora 21. În plus, va fi difuzat și pe canalele TVale National Geographic România.
Avanpremiera filmului a avut loc la începutul lunii. Cu această ocazie, DiCaprio s-a întâlnit cu Obama, pentru a dezbate încă o dată pe tema schimbărilor climatice.