Prefectura Constanta: Traficul pe Dunare a fost reluat, insa pescuitul ramane interzis in zona poluata cu fosfati

Autoritatile romane asteapta in continuare analizele de laborator pentru a stabili consecintele deversarii celor aproximativ 1.000 de tone de fosfati in Dunare. Intre timp, interdictia de pescuit va ramane valabila pana la aflarea rezultatelor analizelor, dar circulatia maritima pe Dunare a fost reluata.

„Pana nu stim exact rezultatul analizelor nu putem spune care sunt riscurile. S-au luat probe din apa si din containerele din fiecare barja sa vedem exact ce transporta fiecare. Zona este supravegheata in continuare de jandarmerie care se asigura ca interdictia de pescuit este respectata”, a declarat pentru Green Report prefectul judetului Constanta, Claudiu Iorga Palaz.

Barja care transporta incarcatura de ingrasaminte chimice s-a scufundat in aceasta dimineata, in jurul orei 4:00 si facea parte dintr-un convoi de 9 ambarcatiuni ce se deplasau spre Serbia.

In prezent, principalele riscuri ale poluarii cu fosfati vizeaza localitatile care se alimenteaza cu apa direct din Dunare. Potrivit prefectului judetului Constanta, au fost trimise avertizari si informari, urmand ca fiecare autoritate judeteana sa ia masurile necesare.

De asemenea, reprezentantii Autoritatii Nationale „Apele Romane” au transmis avertizari catre localitatile din aval, aferente judetelor Braila, Galati si Constanta, precum si in tarile vecine, Republica Moldova si Ucraina.

Cititi si:

O barja cu ingrasaminte chimice s-a scufundat in Dunare

UPDATE: Barja scufundata in Dunare transporta aproximativ 1.000 de tone de fosfati

 

spot_img

Ultimele știri