Prima masina de curse eco distruge ozonul de la nivelul solului

Prima masina de Formula 3 din lume cu catalizator PremAir, care distruge ozonul nociv de la nivelul solului, a incheiat cu success programul de teste, potrivit unui comunicat BASF remis Green Report.

Prima masina de curse construita integral din material biodegradabile se numeste WorldFirst Formula 3 si este proiectul celor de la Warwick Innovative Manufacturing Research Centre (WIMRC), de la Universitatea Warwick, din Marea Britanie. Ea este sustinuta de divizia de catalizatori a BASF, care a construit catalizatorul PremAir. Tehnologia catalizatorului, aplicată la radiatorul mașinii distruge ozonul de la nivelul solului, numit si ozon urban, principalul agent de poluare care intra in componenta smogului.

Aplicat pe suprafetele termoconductoare, cum ar fi radiatoarele de la masini sau autobuze, catalizatorul PremAir le transforma automat in niste “distrugatoare de smog”, prin transformarea moleculelor de ozon in molecule de oxigen. In functie de forma radiatorului, catalizatorul poate distruge pana la 80% din ozonul nociv din aer care trece prin el.

Masina de curse WorldFirst Formula 3 este un exercitiu tehnic care demonstreaza aplicatia practica a materialelor sustenabile si biodegradabile in competitiile sportive cu motor.
 

spot_img

Ultimele știri