Hidroelectrica va investi pana in 2012 in unitati de productie a enegiei electrice, a caror valoare depaseste 500 milioane de euro, a declarat, vineri, directorul general al companiei de stat, Mihai David, anunta Mediafax.
"Pana la sfarsitul anului 2012 vom finaliza nu mai putin de 13 mari obiective hidroenergetice, a caror putere instalata insumata va fi de peste 325 MW", a declarat David.
Unul dintre aceste obiective va fi o hidrocentrala pe raul Jiu, care necesita investitii de 200 milioane de euro si care a fost anuntat de Hidroelectrica in luna august.
David a adaugat ca finantarea acestor lucrari "nu a fost si nu este garantata de stat", ci "este strict rezultatul performantelor economice ale companiei". Totodata, Hidroelectrica a gasit solutii pentru finalizarea chiar inainte de termen a unor proiecte, sustine David.
Compania, controlata de stat, prin Ministerul Economiei, este cel mai ieftin producator de electricitate din Romania. Productia de energie a companiei a urcat anul trecut cu 6,8% fata de 2007, la 16,671 TWh.
Hidroelectrica estimeaza ca va inregistra in acest an un profit net de 58,8 milioane lei, mai mare cu 17% fata de valoarea de 50,4 milioane lei bugetata pentru 2008, si venituri totale de 2,5 miliarde lei (601,7 milioane euro), in crestere cu 10,6%.
Foto: orsova.ro