Casa privata a papei Benedict al XVI-lea din Germania va fi dotata cu panouri solare ce vor alimenta reteaua de electricitate a orasului Regensburg, potrivit Earth Times.
Papa a aprobat proiectul cu conditia sa nu se cheltuie din fondurile bisericii, iar castigurile rezultate vor fi transformate in donatii. Instalatorii locali au donat cei 54 de metri patrati de panouri fotovoltaice, iar voluntarii le vor instala fara alte costuri.
Instalatorii au explicat ca locuinta natala a papei este plasata bine pentru exploatarea energiei solare, dar daca ar fi fost indreptata spre sud ar fi generat cu 30% mai multa electricitate.
Cei aproximativ 5.800 de kilowati ora pe an vor ajunge in reteaua nationala de electricitate a Germaniei. Sumele rezultate sunt estimate la 2.500 de euro anual, ce vor fi transformate in burse si cursuri de pregatire pentru tinerii din familii sarace.
Datorita subventiilor oferite de guvern, tot mai multi locuitori ai Germaniei au inceput sa isi instaleze panouri solare.
Casa in care a copilarit Benedict al XVI-lea este situata in suburbia orasului Regensburg si este supravegheata de un ingrijitor. Papa a trecut ultima data pe acolo in 2006, intr-o vizita oficiala in Germania.
Foto: minnpost.com