Pandurul Gorj: Tone de haine second-hand aruncate pe malurile raurilor din Gorj

Zilnic, mormane de haine si incaltaminte second-hand sunt depozitate pe malul raurilor, in apropierea cailor ferate sau la marginea padurilor. Zeci de gorjeni si-au facut o afacere profitabila din comercializarea produselor textile vechi. Politia Comunitara Targu Jiu considera ca Directia Generala a Vamilor incalca legea pentru ca permite accesul in tara a marfii second-hand nesortate. Tone de haine vechi si incaltaminte second-hand au fost ridicate de pe malurile Susitei si Jiului dupa inchiderea gropilor de gunoi din judet. In ultima perioada, tot mai multi cetateni care comercializeaza produse second-hand vin cu carutele sau camioanele si isi depoziteaza marfa nevanduta pe marginea apelor, in paduri sau in zona cailor ferate. Nepasarea si lipsa bunului simt a unor astfel de indivizi creeaza probleme autoritatilor care sunt nevoite sa scoata din buget bani multi pentru a pastra curatenia.

Politistii comunitari spun ca cetatenii care isi arunca marfa la voia intamplarii sunt foarte greu de depistat deoarece actioneaza noaptea in zone nepazite. Depozitul ecologic din Targu Jiu unde oamenii pot sa-si arunce deseurile este ocolit insa din cauza taxei. Chiar daca sunt foarte multi agenti economici care si-au facut o afacere profitabila din comercializarea produselor second-hand, ideea de a scoate un ban in plus din buzunar nu le surade. Asa ca prefera sa foloseasca zonele verzi drept gropi de gunoi.

Directia Generala a Vamilor incalca legea

Reprezentantii Politiei Comunitare Targu Jiu spun ca de vina pentru aceasta situatie este Directia Generala a Vamilor care incalca legea permitand sa intre in tara marfa nesortata. Ion Tudor, seful Politiei Comunitare, ne-a declarat: „ La noi in judet curatenia se face cu bani. Dam amenzi, avem curat, nu dam amenzi gunoiul este la tot pasul. Odata cu inchiderea gropilor de gunoi tone de marfa second-hand este adunata periodic de pe marginea apelor sau din apropierea cailor ferate. Pe langa faptul ca cetatenii care arunca deseurile in aceste zone sunt greu de identificat, amenzile pe care noi le putem aplica sunt foarte mici comparativ cu fapta. Pe Legea Mediului un politist comunitar poate aplica amenzi pana la 100 milioane, iar pe baza Hotararii de Consiliu Local amenzi pana la 5 milioane lei vechi”.

De asemenea, Ion Tudor a mai precizat: „Principalul vinovat pentru aceasta situatie este Directia Generala a Vamilor care incalca legea permitand sa intre in tara marfa nesortata. Potrivit Hotararii de Guvern nr. 788 din 17 iunie 2007 importul, exportul, tranzitul sau achizitia de deseuri se sanctioneaza cu amenda de la 25000 lei la 50000 lei. Pentru a nu se ajunge la astfel de situatii trebuie reglata problema accesului in tara cu deseuri. Din 18 tone de marfa second-hand care incap intr-un tir, 7 tone sunt deseuri care de acum incolo nu vor fi aruncate decat pe malurile raurilor, in paduri sau in apropierea caii ferate.”
 

spot_img

Ultimele știri