Criza economica nu este o „scuza” pentru a neglija lupta impotriva incalzirii globale, au declarat la Poznan delegatii prezenti in prima zi a discutiilor ONU despre clima, informeaza Reuters.
Potrivit lui Rajendra Pachauri, cancelarul platformei climatice a ONU, cei mai multi dintre actorii politici nu au constientizat inca proportiile „schimbarii ireversibile” care ne va afecta daca nu se actioneaza urgent.
Numarul oamenilor care traiesc in zone unde resursele de apa sunt pe terminate va creste de la 1.1 miliarde in 1995 pana la 4.3 miliarde in 2050, in conditiile in care se estimeaza ca atunci populatia totala a lumii va ajunge la 6.7 miliarde, a precizat Pachauri.
Lideri din Indonezia, Polonia si Danemarca au sustinut ca momentul de dubla criza, financiara si climatica, este cel mai propice adoptarii unei economii verzi, de tip nou.
"Munca noastra de protejare a mediului ar trebui sa fie atemporala…indiferent de situatia economica”, a declarat premierul polonez Donald Tusk.
"Crize financiare au mai fost si in trecut si vor mai fi si pe viitor”, a adaugat acesta.
Initiativele presedintelui ales Obama au fost felicitate de cei prezenti luni la Poznan. Premierul danez Anders Fogh Rasmussen a laudat schimbarea strategica a lui Barack Obama, comparativ cu administratia Bush care a refuzat sa semneze protocolul de la Kyoto. Strategia presedintelui ales este de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera cu 14% pana in 2020.
Criza economica a pus in pericol planul european de reducere a emisiilor cu 20% pana in 2020, cunoscut si sub denumirea 20-20-20.
Premierul polonez a precizat ca „suntem foarte aproape de o intelegere”, fara sa dea insa detalii. Polonia face parte din tarile care cer concesii in cadrul pachetului climatic. Motivul principal este ca energia poloneza provine in proportie de 93% din carbune.
Discutiile de la Poznan sunt premergatoare unui nou tratat climatic care sa inlocuiasca Protocolul Kyoto si care va fi semnat in decembrie 2009 la Copenhaga.