Proiectul ordonantei de modificare a legii privind sustinerea energiilor regenerabile va fi prezentat in urmatoarele trei saptamani, a declarat, pentru Green Report, Robert Cruceru, director executiv al Asociatiei Romane pentru Energie Fotovoltaica (RPIA).
“In trei saptamani vom avea un draft de modificare a legii. Speram sa fim consultati cu noile modificari”, a precizat Robert Cruceru.
Potrivit acestuia, piata fotovolatica in Romania este in asteptarea noilor reglementari privind acordarea certificatelor verzi.
Robert Cruceru, director executiv RPIA
Nu mai sunt investitii noi anuntate. Bancile nu mai fac nici un pas, iar cei care au apucat sa incepa investitiile se chinuiesc sa le termine. In momentul de fata avem aproximativ 40 de MW instalati. Inainte de zvonurile privind scaderea numarului de certificate estimarile pentru anul 2013 erau cuprinse intre 500 si 800 MW. Nu este o cifra foarte mare, ci exact cam cat avea nevoie sistemul”, a mai adaugat reprezentantul RPIA.
Potrivit datelor publicate de Transelectrica, pentru 2012, in Romania erau 33 de producatori de energie din sursa solara. Puterea instalata a centralelor fotovoltaice insuma 49 MW care au produs 7.544, 8 MWh. Pentru energia furnizata in sistem acestia au primit 45.269 certificate verzi.
Instalatiile fotovoltaice, potrivit legii in vigoare , beneficiaza de sase certificate verzi pentru fiecare MWh produs.
Capacitatea instalata in parcuri fotovoltaice a scazut in 2012
Capacitatea totala instalat in noi parcuri fotovoltaice in Europa a scazut in 2012 cu 35% fata de 2011, de la 23 GW la 17 GW, potrivit datelor raportului Asociatiei Europeana pentru Energie Fotovoltaica (EPIA), publicate luni.
Conform sursei citate, capacitatea instalat in afara Europei a crescut cu 62%, de la 8 GW la 13 GW.
Cu toate acestea, Europa ramane cea mai mare piata, sustinuta de Germania care a instalat 7,6 GW in 2012. China este al doile mare jucator de profil, in 2012 instaland 3,5 GW, urmata de Italia, 3,3 GW, SUA, 3,2 GW, si Japonia, 2,5 GW.
De asemenea, Marea Britanie a stabilit un record in domeniu. 2012 a reprezentat primul an in care s-au instalat capacitati totale de peste 1 GW.
Potrivit EPIA, la nivel global, capacitatea totala instalata in parcuri fotovoltaice a ajuns la 101 GW, cu 30 GW mai mult decat in 2011.
Winfried Hoffmann, presedintele EPIA
Acum 10 ani nimeni nu ar fi facut o asemenea estimare. In mod clar industria fotovoltaica se confrunta cu provocarri majore, dar rezultatele de anul trecut au demonstrate ca exista o piata puternica pentru tehnologiile dezvoltate de acest sector. In ciuda situatei economice si a neclaritatii regelementarilor, aprope ca am repetat succesul de anul trecut”, a declarat presedintele EPIA, Winfried Hoffmann.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Afla mai mult
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
functionality_storage
11 months
personalization_storage
11 months
security_storage
11 months
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Aceste cookie-uri vă asigură o experienţă îmbunătăţită şi mult mai uşoară, deoarece au funcţionalităţi precum stocarea preferinţelor dvs. în legătură cu ce informaţii doriţi să primiţi.
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.