ONU va evalua expertii de mediu care au comis erori intr-un raport climatic

ONU a anuntat vineri ca va demara o analiza independenta a Grupului interguvernamental de experti in evolutia climei (IPCC), castigatori ai premiului Nobel, a caror credibilitate a fost afectata de erorile dintr-un raport pe tema schimbarilor climatice, anunta AFP.

Intentia ONU a fost anuntata in contextul in care expertii de mediu reuniti la o intalnire internationala au incercat sa profite de ocazia de a realiza inca un pas inainte in lupta cu schimbarile climatice, dupa ce discutiile din cadrul summitului de la Copenhaga au esuat. Ulterior, a crescut numarul vocilor care cereau schimbari in cadrul IPCC.

Purtatorul de cuvant al programului ONU pentru Mediu, Nick Nuttall, a declarat ca va fi alcatuita o comisie formata din oameni de stiinta independenti, care sa evalueze si sa ajute IPCC.

Cel mai mare grup interguvernamental pe probleme climatice din lume este alcatuit din cateva mii de oameni de stiinta a caror datorie este sa studieze schimbarile climatice si impactul lor. Cu toate acestea, reputatia grupului a fost afectata dupa ce intr-unul dintre cele mai importante rapoarte din 2007 erau facute estimari legate de topirea ghetarilor din Himalaya pana in 2035, o informatie care a fost discreditata si care a alimentat scepticismul legat de rolul omenirii in procesul schimbarilor climatice.

Inaintea summitului de la Copenhaga, IPCC a fost zguduit si de alta problema: scurgeri de informatii care, potrivit scepticilor, aratau ca datele stiintifice fusesera modificate pentru a masca dovezile legate de incalzirea globala provocata de om.
 

spot_img

Ultimele știri