Probabil că măcar o dată în viață v-ați imaginat ce bine ar fi să existe un pom din care să culegeți mai multe tipuri de fructe preferate! Ei bine, iată că s-au gândit și alții și chiar au reușit această performanță!
Știintă, artă sau magie
Într-o legătură aproape magică între artă și natură, artistul american Sam Van Aken a creat un pom parcă desprins din bazme. Conform publicației americane Inhabitat, în pomul hibrid creat de profesorul de artă de la Universitatea Syracuse din New York pot crește cireșe, prune, piersici, caise și chiar migdale.
Cum s-a născut proiectul
Născut și crescut la o fermă, Van Aken a cumpărat cu mai mulți ani în urmă o livadă care era în pericol să fie defrișată. A reușit să salveze multe soiuri rare de fructe și a început să facă mai multe experimente de altoire si hibridizare a pomilor fructiferi. Totul pentru a-și vedea visul împlinit: pomul cu 40 de fructe diferite. A făcut asta altoind ramuri luate de la mai mulți pomi fructiferi diferiți. Crenguțele s-au prins și au crescut devenind parte a pomului, producând apoi diferite feluri de fructe, asemenea unui mozaic multicolor.
“În primul rând văd acest pom ca pe o operă de artă. Atunci când, în mod parcă misterios și fermecător, înflorește în multe și atât de diferite culori sau atunci când admiri aceste fructe diferite care atârnă de crengile lui, nu doar că îți schimbă felul în care te uiți la pom, dar si modul în care vei percepe lucrurile, în general. ” povestește profesorul de artă Sam Van Aken despre proiectul său desprins parcă din filmele Science Fiction.
Planuri de viitor pentru pomul minune
Primăvara este o plăcere să privești pomul cu 40 de tipuri diferite de fructe care înflorește în zeci de nuanțe și culori. Până acum, artistul a creat și crescut 16 asemenea pomi desprinși parcă din lumea magiei, care sunt răspândiți de-a lungul Statelor Unite în muzee, spații publice și colecții de artă private.
Sam Van Aken lucrează acum la planurile pentru cultivarea unei mici livezi cu astfel de pomi fantastici în New York City.