Poluare cu titei pe Oltet

Raul Oltet a fost poluat cu titei in dimineata acestei zile in dreptul abatorului din orasul Bals, dupa ce o conducta a companiei Conpet s-a fisurat, se arat intr-un comunicat al Ministerului Mediului.

Potrivit institutiei, comisarii Garzii Nationale de Mediu vor aplica o amenda de 100.000 lei societatii Conpet, detinatoarea conductei petroliere.

“Facem precizarea ca pe tronsonul poluat nu sunt amplasate surse de apa sau constructii hidrotehnice care sa fie afectate. In momentul de fata, in zona actioneaza echipele de interventie, concentrate masiv la Falcoiu, in scopul stoparii undei poluante si prevenirii patrunderii acesteia in lacul Draganesti. In acest sens, se actioneaza cu baraj de retentie flotant si materiale absorbante de produse petroliere”, se arata intr-un al doilea comunicat al Mediului.

Conform acestuia, pata se intinde pe aproximativ 15 kilometri, pe toata latimea raului.

"Pata de titei se intinde pe toata latimea Oltetului, pe circa 15 kilometri. Imediat dupa sesizarea poluarii a afost intrerupta alimentarea cu titei a conductei, iar in zona s-au deplasat echipe de interventie de la SGA Olt, ISU si Conpet. Echipele de interventie monteaza baraje absorbante in zona Falcoiu pentru a opri unda de poluare astfel incat sa nu ajunga in lacul Draganesti", precizeaza reprezentantii institutiei.

La randul sau, comisarul-sef al Garzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacsa a declarat ca in Oltet va fi aruncata aproximativ o tona de substante care neutralizeaza poluarea.

El a mai spus ca riscul cel mai mare este ca unda de poluare sa ajunga in Olt.

Gabriel Botezatu

spot_img

Ultimele știri