Pasarele pentru bicicliști pe podul Mihai Bravu

Sursa foto: b365.ro

Podul Mihai Bravu din Capitală va fi supralărgit și consolidat, informează b365.ro. Potrivit unui proiect de hotărâre, care va fi supus votului Consiliului General al Municipiului București, podul va avea încă o bandă de circulație pe fiecare sens, iar trotuarele de pe pod vor fi desființate, pietonii și bicicliștii urmând să aibă la dispoziție două pasarele independente de pod.

Valoarea totală a investiției se ridică 24 milioane lei (5,4 milioane euro). Banii pentru realizarea lucrării provin de la bugetul local.

Durata de realizare a proiectului este de 12 luni.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Modernizare și consolidare pod Mihai Bravu” va fi supus aprobării Consiliului General al Municipiului Buurești în ședința de vineri.

Podul Mihai Bravu este amplasat peste râul Dâmbovița, la intersecția dintre Șos. Mihai Bravu și Splaiul Unirii, a fost construită în 1987 și nu a suferit niciodată reparații majore.
spot_img

Ultimele știri