Pod din 100.000 de PET-uri, construit peste Bega

Un pod construit din peste 100.000 de PET-uri a fost amplasat pe canalul Bega, la inițiativa asociației EcoStuff România, care își propune să înscrie această realizare în Guiness Book, dar și să atragă atenția asupra poluării râurilor din România, transmite Mediafax.

”Podul, care a fost amplasat pe canalul Bega, în spatele Catedralei Mitropolitane, este construit din 104.502 PET-uri de toate dimensiunile, care au fost donate de timișoreni pe parcursul mai multor săptămâni. Acestea au fost puse în baterii formate din gard de sârmă, iar aceste baterii au format, de fapt, podul”, scrie Mediafax.

Am pus în lungul balustradelor mai multe șiruri de leduri, dar și o plasă de LED-uri care vine pe zona PET-urilor umplute cu apă colorată. Oricine vrea să traverseze Bega poate folosi podul, la orice oră, cu mențiunea că nu se aleargă pe pod, nu se sare, nu se intră cu tocuri, nu se fumează, iar copiii au voie doar însoțiți. Noi vom încerca să stăm cât mai mult timp posibil aici și sperăm să rezolvăm o problemă și anume să avem pază, care până acum era asigurată de voluntarii noștri„, a declarat președintele EcoStuff România, Radu Rusu.

Citește mai mult pe mediafax.ro.

spot_img

Ultimele știri