Mai multi cetateni din Adjud au reclamat la Garda de Mediu faptul ca in zona in care locuiesc urmeaza sa se construiasca, ilegal, un imobil, care ii va lasa fara locuri de parcare. Localnicii spun ca s-au adresat autoritatilor locale si sint dispusi sa faca orice pentru a nu se construi cladirea.
„Oamenii sint nemultumiti de faptul ca vor ramine fara locuri de parcare, deoarece cladirea se construieste in regim parter plus un etaj si se va face pe locul unde oamenii isi parcheaza masinile“, a declarat Gheorghita Berbece, directorul coordonator al Garzii de Mediu. Comisarii de Mediu vor investiga acest caz inainte de a se incepe lucrarile propriu zise.
„Cei care vor sa construiasca imobilul vor sa faca o patiserie, dar oamenii sint dispusi sa protesteze in fata autoritatilor, cu atit mai mult cu cit reclamatia a fost semnata de mai multi adjudeni“, a mai precizat Gheorghita Berbece.
Chiar daca cetatenii spun ca imobilul se construieste ilegal, autoritatile competente vor verifica acest lucru pentru a elimina orice dubiu.