Modelele electrice Renault ar putea fi testate la Titu

Renault ar putea testa, in urmatorii trei pana la cinci ani, si modelele electrice ale constructorului la centrul tehnic de la Titu, insa conceptul centrului nu este dedicat acestor tipuri de autoturisme, a declarat vineri, Philippe Prevel, directorul Renault Technologie Roumanie pentru Agerpres.

"Testarea modelelor electrice ale Renault la Titu este o posibilitate la care ne gandim, in trei, patru sau cinci ani, dar centrul nu se concentreaza pe aceste concept", a spus Prevel. Renault Technolgie Roumanie va finaliza, in vara anului 2010, prima etapa a centrului tehnic de la Titu, adica partea de incercari a motoarelor si cutiilor de viteza, precum si jumatate din pistele de testare, acestea urmand sa fie inaugurate din octombrie 2010.

"Prima parte a investitiilor, respectiv centrul de testare a motoarelor si cutiilor de viteza precum si jumatate din cei 32 de kilomentri de pista vor fi gata in vara anului viitor, iar din octombrie vor incepe primele teste. Pana in prezent investitia derulata de Renault s-a cifrat la 70 milioane euro, din cele 166 milioane euro, costul total al primei faze a investitiei", a spus Prevel.

Oficialul Renault a precizat ca, in vara anului 2011, vor fi finalizate toate cele noua piste ale centrului, dar si partea de incercari pentru durabilitatea vehiculelor. Investitia de la Titu, inaugurata in septembrie 2008, a fost stopata la inceputul acestui an din cauza lipsei partiale a finantarii, dar a fost reluata in iulie. In cele din urma, Banca Europeana pentru Investitii a aprobat un imprumut in valoare de 83 de milioane de euro pentru dezvoltarea centrului de la Titu, ceea ce a permis continuarea lucrarilor. Centrul Tehnic al Grupului Renault de la Titu va testa aproape jumatate din modelele noi lansate de Grupul Renault.

Dupa ce va fi in totalitate operational, initial estimarile vorbeau despre sfarsitul anului 2009, Centrul de la Titu va putea testa aproape jumatate din modelele noi lansate de Grup. Aici vor putea fi testate intre trei si cinci modele noi tinand cont ca Renault lanseaza anual circa 10 modele.

Foto: www.masinitari.ro

spot_img

Ultimele știri