Militantii Greenpeace au escaladat opera din Sydney

Militanti din cadrul organizatiei Greenpeace au escaladat marti Opera din Sydney, pe care au instalat un banner prin care le cer liderilor planetei sa ajunga la un acord la Copenhaga, relateaza AFP, citata de Mediafax.

Cinci militanti ecologisti au fost arestati dupa ce s-au catarat pe cladirea alba, in forma de cochilie, pentru a amplasa o banderola pe care se putea citi "Incetati cu politica – un acord pentru clima, acum".

"Ceea ce conteaza este ca am putut afisa mesajul, mai degraba decat ca militantii au fost arestati, deoarece suntem intr-un moment foarte important al Conferintei de la Copenhaga", a declarat reprezentantul Greenpeace in Australia, Linda Selvey.

"Se poate spune ca (premierul australian) Kevin Rudd si alti lideri se concentreaza asupra unor probleme politice, in loc sa ajunga la o solutie, de care planeta are cu adevarat nevoie", a continuat ea.

Aceasta noua actiune a Greenpeace a avut loc dupa o zi tensionata la Copenhaga, in care tarile africane si-au suspendat o perioada scurta de timp participarea.

Australia, cel mai secetos continent din lume, este considerata un actor important in cadrul negocieirilor privind schimbarile climatice, in pofida respingerii de catre Parlament a unui plan privind emisiile de CO2 intocmit de Canberra.

Foto: www.greenpeace.org

spot_img

Ultimele știri