PMB nu va plăti diferența de preț cerută de Eco-Sud pentru depozitarea deșeurilor municipale

Tribunalul București a respins cererea companiei Eco Sud S.A. care solicită Municipalității peste 267 milioane de lei, a anunțat, marți, primarul general Nicușor Dan.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi respinge cererea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunal”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului București.

Potrivit primarului general, suma reprezintă diferența de preț dintre tariful de 24,9 euro/tonă pentru depozitarea deșeurilor municipale așa cum a fost aprobat prin HCGMB în anul 2021 și tariful de 42 de euro/tonă, cât consideră Eco Sud că trebuie plătit.

„Astfel, instanța confirmă decizia Primăriei Capitalei care a refuzat sa accepte fără documente justificative un preț mult mai mare pentru depozitarea deșeurilor la depozitul ecologic de la Vidra”, a precizat acesta.

Potrivit b365, CGMB a aprobat în cadrul ședinței din 6 iulie 2021, în unanimitate, proiectul de hotărâre care prevede un tarif de 24,9 euro, TVA inclus, pe tonă, pentru depozitarea deşeurilor la Depozitul Ecologic Vidra, Eco Sud.

spot_img

Ultimele știri