Plantele stresate din cauza conditiilor extreme precum seceta produc propria lor aspirina care le ajuta sa se apere, sustin cercetatorii de la Centrul National pentru Cercetare Atmosferica din Colorado, citati de BBC News.
Plantele produc chimicalele care le ajuta sa se apere in conditii dure sub forma unui gaz. Cercetatorii spun ca, monitorizand aceasta reactie, fermierii pot fi avertizati din vreme privind rezultatele proaste ale culturii.
In plus, cercetatorii sustin ca gazul poate afecta nivelul de poluare in combinatie cu gazele naturale.
Thomas Karl, cercetatorul care a condus studiul, sustine ca aceste chimicale determina formarea de proteine care ajuta la forta biochimica a plantelor de a se apara si, in plus, reduc daunele.
„Masuratorile noastre arata ca pot fi detectate in atmosfera cantitati semnificative din aceste chimicale atunci cand plantele raspund la seceta, temperaturi anormale sau alte probleme”, a declarat cercetatorul.
Cercetatorii considera ca reactia plantelor le ajuta, de asemenea, sa comunice intre ele pentru a se avertiza asupra pericolului