O nouă specie de plantă în flora mondială, descoperită de biologi români

Biologii români au descoperit în Dobrogea o nouă specie de plantă, potrivit Societății Ornitologice Române. Specia nu este o noutate doar pentru flora din România, ci reprezintă o descoperire mondială. În denumire populară, planta se numește Aerel Doborgean.

 

aerel dobrogean
foto: sor.ro

Matis Attila este biologul care în mai 2014 a descoperit, în pădurea Dumbrăveni din Dobrogea, noua specie de plantă. Denumirea științifică a acesteia este Ferula mikraskythiana.

„Specia nouă a fost botezată Ferula mikraskythiana. Denumirea aleasă de noi pentru specie se datorează faptului că, din câte cunoaștem la momentul actual, este o specie endemică Dobrogei, cu areal foarte restrâns (singura populație de 172 de indivizi este localizată în Rezervația Pădurea Dumbrăveni), iar de aici vine și epitetul specific mikraskythiana – care se referă la denumirea în greaca veche a regiunii, cunoscute azi sub numele de Dobrogea: Mikrá Skythia (Μικρὰ Σκυθία), în română Sciția Mică”, a declarat biologul Mátis Attila.

La început, povestește acesta, genul nu a fost posibil de identificat.

„Nici măcar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care conține toate speciile de plante cunoscute în flora României, așa că ne-am dat seama repede că avem de a face cu ceva inedit, dată fiind morfologia distinctă a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare și pețiolate, nu semănau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare găsite inițial nu era înflorit”, își amintește Mátis Attila.

Analizele pentru confirmarea descoperirii au durat trei ani. În acest timp, biologii au măsurat forma plantei și au făcut analize genetice în colaborare cu mai mulți experți

Oamenii de știință au mai căutat specia și în alte situri din Dobrogea, dar nu au mai găsit alte plante. Astfel, specia este clasificată conform regulamentului IUCN ca specie Periclitată. Planta a supraviețuit datorită faptului ca s-a dezvoltat pe pante abrupte și izolate din pădure, care i-au permis conservarea.

Tot Mátis Attila, a mai reușit, în trecut, să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar și să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munților Rodnei, Saussurea porcii.

 

spot_img

Ultimele știri