Jurnalul National: Protest blocat la Drumul lui Basescu

DN 66A distruge peisajul natural intact din Parcul National Retezat

Mai multe organizatii ecologiste protesteaza astazi in Retezat impotriva constructiei DN 66A – "Drumul lui Basescu". Autoritatile locale au incercat din rasputeri sa impiedice actiunea, spunandu-le ecologistilor ca nu au de ce sa protesteze in an electoral.
de Alexandru Nastase

In aceasta dimineata, incepand cu ora 10:00, organizatiile Agent Green, WWF, Grupul Milvius, Societatea Carpatina Ardeleana, Generatia Verde si Pro Democratia Lupeni vor protesta pe DN 66A – "Drumul lui Basescu", in dreptul cantonului silvic Campusel, pentru protejarea Peisajului Forestier Intact Retezat – Godeanu – Tarcu.

DN 66A – "Drumul lui Basescu" este un fost drum forestier ce trecea prin parcurile nationale Retezat si Domogled (chiar printr-o zona strict protejata a acestuia din urma), care, urmare a unei decizii luate de Traian Basescu pe vremea cand era ministrul Transporturilor, trebuie sa devina drum national, cu numele DN 66A.

In ciuda protestelor ecologistilor si a unor campanii desfasurate de societatea civila, lucrarile de modernizare a drumului forestier si transformarea lui in drum national au inceput in anii ’90, pe vremea cand Traian Basescu facea parte din guvern, dar au fost intrerupte in mai multe randuri, din cauza lipsei banilor. Fondurile au fost deblocate in 2007, lucrarile fiind reluate vertiginos in acelasi an. In doi ani, lucrarile la DN 66A au avansat cu mai mult spor decat cele la Autostrada Bechtel.

In 2008 s-au facut 10 kilometri, iar in 2009, inca 3 kilometri. Lucrarile au trecut de Parcul National Retezat, urmand sa intre in curand in Domogled. La "harnicia" constructorilor a contribuit si vizita de anul trecut a lui Traian Basescu (de data asta exercitandu-si mandatul de presedinte), care, aflat in zona, a tinut neaparat sa vada cum progreseaza lucrarile.

Desi au promis ca vor face investitii astfel ca impactul asupra biodiversitatii sa fie minim, constructorii nu si-au respectat angajamentele. Garda de Mediu a oprit lucrarile, insa acelasi Traian Basescu a sesizat politia si Parchetul, reclamand ca decizia autoritatilor de mediu este ilegala.

"DE CE SA FACETI SCANDAL IN AN ELECTORAL?"
Pentru ca lucrarile se apropie de Pe­i­sa­jului Forestier Intact Retezat – Godeanu – Tarcu, mai multi ecologisti au initiat un amplu protest impotriva constructiei DN 66A. Una dintre actiuni: un miting chiar in zona unde se desfasoara lucrarile.

Documentele pentru aprobarea protestului au fost depuse inca din data de 6 iulie, ecologistii considerand ca tronsonul 3 al DN 66A ar urma sa distruga zona de protectie integrala din Parcul National Domogled – Valea Cernei. Autoritatile locale din Uricani au refuzat insa accesul ecologistilor, pretextand ca acestia nu au documentele necesare.

Organizatiile de mediu au oferit informatiile suplimentare solicitate, insa nu au primit nici un raspuns. Asta desi conform articolului 10 din legea 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice, autoritatile erau obligate sa se pronunte in termen de doua zile.

Primarul Danut Buhaescu le-a transmis telefonic ecologistilor sa o lase mai moale cu protestul, pentru ca este an electoral si e un moment sensibil, in care nu e bine sa se faca valva pe un asemenea subiect. "Astfel de argumente nu ar trebui sa existe cand e vorba despre protejarea mediului, cand e vorba de o asemenea distrugere de proportii, ca aceea din Parcul National Retezat. I-am transmis domnului Buhaescu faptul ca il vom da in judecata si ca vom anunta presa si abia atunci ne-a dat avizele pentru protest", a spus Gabriel Paun, de la organizatia Agent Green.
 

spot_img

Ultimele știri