Muntii Apuseni freamata mocnit in ultima vreme de o noua "febra" a aurului. Nu este vorba de controversele legate de "Gold Corporation" si de posibila exploatare a aurului din zona Rosia Montana, ci de retrocedarea pe banda rulanta si in mare taina a zeci de kilograme de aur si argint mostenitorilor fostilor proprietari de steampuri si cuxe – asociatii particulare de exploatare a aurului – care au functionat in Apuseni pana la marea nationalizare din 1947-1949.
In ultima perioada, instantele de judecata din Alba Iulia decid, cu o usurinta cel putin suspecta, retrocedarea catre mostenitorii fostilor proprietari de steampuri (instalatii particulare de prelucrare a minereului aurifer – n.r.) a contravalorii aurului si argintului continut in minereurile aurifere extrase, dar ramase nevalorificate – in vatra steamurilor sau la gura minelor – la data nationalizarii. "Probele" esentiale din dosarele de judecata constau in procesele-verbale intocmite de Militie, in anii 1970-1971, cu ocazia confiscarii acestor minereuri de la cei care au refuzat sa le predea de buna voie, spre valorificare, la Intreprinderea Miniera Rosia Montana.
STEAMPURI, CUXE SI HURCI
Steampurile erau instalatii pentru zdrobirea si maruntirea rocii de minereu aurifer, folosite in zona Muntilor Apuseni inca din vremea Imperiului Austro-Ungar. Construirea unui steamp se putea face de orice persoana care cumpara (pe baza de contract) sau mostenea o vatra de steamp. Prelucrarea minereului cu steampul era facuta de barbatii sau femeile din cadrul familiei sau de oamenii angajati pe baza de salariu saptamanal, numiti stempari. Steampurile se puneau in functiune in ziua de 18 martie a fiecarui an si lucrau pana la aproximativ 15 noiembrie, rareori vremea permitand sa se lucreze tot timpul anului. In general, steampurile erau amplasate in cascada, pe vetre de steampuri de-a lungul vailor, folosindu-se diferenta de nivel pentru curgerea apei, care era indispensabila la zdrobirea minereului, separarea si concentrarea aurului. Alimentarea cu minereu a steampului se facea cu trocul si cosurile. Pe vatra erau valaul si hurca, cu care se concentra si se separa aurul din macinis. Sfaramarea minereului in vatra steampului se numea palacrit.
Posesorii de steampuri se asociau, pe baza asa-numitelor cuxe (participatiuni, actiuni), si primeau in concesiune de la statul roman zacaminte de minereu aurifer spre exploatare. Aurul obtinut era preluat de stat la o valoare stabilita in contractul de concesiune prin bancile care fiintau la acea vreme la Bucium, Rosia Montana etc.
INCERCARI ESUATE
Dupa Revolutie, mostenitorii fostilor proprietari de steampuri au incercat sa obtina despagubiri de la statul roman, invocand legile retrocedarii bunurilor confiscate de comunisti in perioada 1947-1990. Nu au avut castig de cauza, instantele de judecata constatand ca nu exista nici o dovada ca steampurile ar fi fost confiscate sau casate de cineva, dimpotriva, exista dovezi ca acestea au fost dezmembrate de fostii proprietari. In privinta terenurilor pe care se aflau vetrele de steamp, acestea au ramas in proprietatea motilor si dupa nationalizare, zona respectiva nefiind cooperativizata niciodata. Ca urmare, mostenitorii fostilor proprietari de steampuri si cuxe au pierdut toate procesele prin care cereau despagubiri de la statul roman. Unii s-au adresat Curtii Europene pentru Drepturile Omului, dar pana acum nici unul nu a primit o decizie favorabila.
Cineva – nu se stie cine – a venit cu aceasta noua gaselnita: retrocedarea de catre stat a aurului si a argintului continut in gramezile de minereu ramase neexploatate, dupa nationalizare, in vechile vetre de steampuri si la gura minelor aurifere din Apuseni. Deja, cateva persoane au primit intre 12 si 34 de kilograme de aur si tot atatea de argint. Alte cateva zeci de dosare se afla in pregatire, multe chiar pe rol la Judecatoaria Alba Iulia si la alte instante.
