Piese de arta di9itala

Text de Loredana Pana

Zambitor, cu ghiozdanul plin de genti confectionate din dischete vechi, Alin Teglas se indreapta catre singurul magazin din Bucuresti care accepta sa-i vanda marfa. De aproape un an a descoperit cum sa readuca la viata piesele calculatoarelor vechi, dar, mai ales, cum sa scoata bani din asta. Scopul sau – sa aduca un tribut uneia dintre cele mai mari inventii ale secolului, dar si sa transmita un mesaj important pentru viitor: recicleaza!

De unde ti-a venit ideea realizarii acestor accesorii?

Totul a pornit in 2007, cand am facut un proiect pentru facultate impreuna cu o prietena. Am scris un proiect despre teatru, dans si reciclare. Nu am castigat nimic atunci, dar mi-am dat seama ca as putea sa fac multe chestii interesante din obiecte vechi. Pentru filmuletul realizat pentru proiect am facut o geanta din dischete si un ceas. In 2008, am vandut prima mea geanta. Era o geanta pentru laptop, care a costat 300 de lei. Am muncit mult la ea, dar a meritat. Gentile sunt rezistente pentru ca le intaresc cu diverse materiale.

Ce anume folosesti din componentele unui calculator?

Placa de baza, placa video, tastatura, floppy discurile, adica dischetele. Nu prea se mai gasesc acum, dar fac rost de la Administratia Financiara, pentru ca ei inca lucreaza pe dischete in programele de contabilitate, dar si de la prieteni. Pentru o geanta am nevoie cam de 25 de dischete.

Ce alte materiale mai folosesti?

Calculatorul ramane principala materie prima. Merg tot timpul prin piata sa-mi cumpar lipiciul, sarmulitele si ce mai am nevoie. Am vazut niste dibluri si m-am gandit ca ar iesi niste cercei super din ei. Pe viitor voi face niste genti altfel, deosebite, o noua colectie. Vor fi 15 modele noi. Vreau sa fac niste modele speciale si voi folosi mai multe materiale reciclate si reciclabile. Sper sa am lansarea la sfarsitul lunii septembrie.

Ce planuri de viitor ai?

Urmeaza sa plec in Anglia si sper sa-mi gasesc cativa distribuitori acolo. Mi-ar placea foarte mult ca gentile mele sa fie purtate si de britanici. Lucrez la un proiect nou, o lampa speciala, cu tot cu o masuta. Are un design spectaculos, iar cand o voi termina vreau sa o inregistrez la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Pe viitor ma gandesc sa fac o expozitie la Muzeul National de Arta Contemporana. Vreau sa aduc un tribut calculatorului. Ma gandesc la o instalatie formata din diverse piese de calculator. Totul se va petrece in jurul unui computer vechi din 1982, pe care l-am cumparat de la un prieten.

De unde putem cumpara accesoriile facute de tine?

Probabil as vinde mai bine daca mi-as face mai multa reclama. In principal, oamenii ma gasesc pe la tot felul de targuri, dar acestea au taxe destul de mari si nu-mi permit mereu. Mi s-a intamplat sa stau toata ziua la un targ, sa platesc 80 de lei taxa de participare si sa vand de doar 100 de lei. La Street Delivery am reusit sa vand intr-o zi de 800 de lei. In rest, gentile si accesoriile mele pot fi cumparate din magazinul Kombinat.

Cine sunt clientii tai?

Inca nu pot sa-mi dau seama de target. Depinde de targurile la care merg. La Street Delivery, de exemplu, unde a fost expusa arta urbana, au venit altfel de oameni decat cei din cine stie ce cartier. La un targ organizat la o galerie au venit fete care purtau tot felul de cristale si accesorii cu pietricele si care nu ar fi purtat niciodata cercei cu butoane de tastatura. Majoritatea clientilor mei sunt tineri si putin nonconformisti.

Ce mesaj vrei sa transmiti?

Incerc, intr-un fel, sa-i incurajez pe oameni sa nu mai arunce lucrurile vechi, sa incerce sa le refoloseasca sau macar sa le duca la un centru de reciclare. O idee ar fi sa le doneze tinerilor artisti, iar acestia sa le dea o noua viata. Mesajul meu este: reciclezi si te si distrezi. E destul de greu, trebuie sa-ti placa si sa fii inventiv.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri