Romania trebuie sa redefineasca strategia nationala privind eficienta energetica, in conditiile in care pierde anual 4,4 miliarde de dolari pe lantul de productie-transport-distributie, a declarat, presedintele Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor, Iulian Iancu, citat de Agerpres.
Trebuie acum sa redefinim strategia nationala privind eficienta energetica. Noi pierdem 27% in sistemul energetic. 27% este cea mai mare pierdere dintre toate sistemele energetice din Europa. Pierdem, practic, 4,4 miliarde de dolari anual. Nu ne mai putem permite și suntem obligati sa trecem la un plan B iar in acesta eficienta energetica sa fie prima prioritate. Pierderile sunt pe lantul productie – transport – distributie”, a spus Iancu, la finalul unei dezbateri privind piata gazelor.
Iulian Iancu a precizat ca este nevoie de o retehnologizare pe tot acest lant, iar pe de alta parte este necesar un program special pentru consumatorul final, inclusiv pentru locuinte.
Pe de alta parte, in opinia deputatului, cel mai important lucru este acum, cand Romania isi redefineste politicile, negocierea pe care o are cu UE pentru un set de masuri la nivelul industriei europene. De altfel, el a adaugat ca sunt necesare discutii cu Uniunea Europeana pentru a reanaliza calendarul de liberalizare, in conditiile esecului proiectului Nabucco.