La nivel mondial bicicletele electrice redefinesc și întineresc piața bicicletei din punct de vedere al inovației tehnologice și al vânzărilor, fiind cel mai vândut vehicul electric de pe planetă. Dar, ca în multe alte situații, piața românească reacționează destul de greu la acest nou trend. Cu toate acestea estimările celor care promovează biciclete electrice sunt optimiste pentru viitorul apropiat.
În momentul de față începe o perioadă de educare a pieței, oamenii urmează să afle de această soluție de transport, să o testeze și să înțeleagă avantajele bicicletei electrice prin activități de test drive susținute de promoterii acestei nișe. De anul viitor, piața bicicletelor electrice din România va prinde contur, se va menține pe un trend ascendent și se va alătura tendinței globale. Evoluțiile tehnologice din acest domeniu vor permite lansarea pe piață a unor modele tot mai diverse de Smart Bikes și, cu siguranță, focusul industriei bicicletelor va fi în această direcție în următorii 10 ani”, a declarat, pentru Green Report, Ovidiu Teofănescu, business manager BizzOnWheels.
Cine sunt cei care cumpără biciclete electrice?
Porterul robot al unui client e-bike descrie o plajă destul de largă în privința vârstei, însă restrânge targetul de cumpărători în ceea ce privește veniturile lunare. Astfel, cei care achiziționează biciclete electrice în România activează în multinaționale, persoane semisedentare sau care doresc să facă mai multă mișcare, fac naveta zilnic, petrec minim 2 ore pe zi în trafic, au mașină, câștigă net peste 4.000 de lei pe lună, și au între 30 și 60 de ani.
Cei mai multi clienți doresc o bicicletă electrică pentru navetă sau pentru deplsarea către locul de muncă, deoarece cu o bicicleta electrică se pot parcurge distanțe mari, într-un timp relativ scurt, eliminând problema oboselii și a transpirației. Dacă vorbim de marile orașe, mai ales la orele cu trafic intens, cu o bicicleta electrică drumul către locul de muncă poate fi parcurs în mai puțin de jumătate din timpul necesar pentru deplasarea cu automobilul”, a declarat, pentru Green Report, Marius Grigore, reprezentantul Grib, unic importator Leader Fox.
Din punct de vedere al vânzărilor bicicleta electrică pliabilă este cea mai solicitată pentru flexibilitatea ei, se poate depozita cu ușurință într-un portbagaj de mașină, întra în lift și se poate depozita în orice locuintă.
Din punct de vedere al designului sunt apreciate bicicletele Crusier printre care modelul Custom pe care urmează să îl lansăm în perioada următoare și va fi produs de noi în atelierele proprii de producție”, a adăugat Ovidiu Teofănescu.
Statistica, în ceață
Conform datelor publicate de Confederația Europeană a Industriei de Biciclete (CONEBI), în 2015, la nivelul statelor membre, s-au vândut aproximativ 1,375 milioane de biciclete electrice, în creștere cu 19% față de 2014.
Dintre acestea peste 535 de mii au fost achiziționate în Germania, 276 de mii în Olanda și 141 de mii în Belgia.
În privința României, aceasta împarte același palier cu țări precum Cipru, Grecia, Cehia, Portugalia unde vânzările nu au depășit 1000 de unități. Însă datele prezentate de CONEBI, referitoare la piața națională, nu sunt acceptate de reprezentanții industriei, care susțin că în România nu există pârghiile necesare de măsurare a vânzărilor de biciclete electrice.
Cum susțin țările vestice popularizarea bicicletelor electrice?
La începutul lunii februarie, guvernul francez a anunțat o schemă de sprijin în valoare de 200 euro pentru achiziționarea unui pedelec. Franța nu a făcut altceva decât să urmeze exemplul Austriei, care, datorită diferitelor programe locale de stimulare fiscală, a dezvoltat una dintre cele mai mari piețe de biciclete electrice din Europa. În 2015, în această țară au fost vândute 9 biciclete electrice la 1.000 de locuitori (comparativ cu 6,6 în Germania sau 1,5 în Franța), potrivit unui raport elaborat de European Cyclists’ Federation.
[box type=”success” ]
Austria oferă, la nivel național, 300 de euro pentru achiziționarea unei biciclete electrice și 500 de euro pentru achiziționarea unui cargobiciclete electrice.
[/box]
Atât Franța, cât și Austria au luat aceste inițiative dintr-un motiv simplu: investițiile în ciclismul electric se întorc. În plus, față de avantajele economice, de mediu, de sănătate și de altă natură pe care ciclismul le poate oferi, bicicletele electrice reprezintă soluția perfectă pentru călătoriile pe distanțe lungi.
În studii, acestea s-au dovedit a fi mai rapide decât mașinile în călătorii de până la 10 km (de două ori mai mult decât cele cu biciclete convenționale). În plus, ele facilitează depășirea obstacolelor naturale (cum ar fi dealurile sau vânturile), fiind astfel potrivite pentru navetiștii care doresc să ajungă la lucru în îmbrăcămintea lor profesională, cicliștii mai puțin pregătiți fizic sau persoanele în vârstă. În plus, acest tip de biciclete fac posibil transportul mărfurilor mai grele, oferind astfel o soluție excelentă pentru cumpărători și companii individuale care se bazează pe logistica urbană rapidă. Prin urmare, acestea sunt considerate o alternativă viabilă pentru autoturisme, în special pentru excursii în zonele urbane.
Pentru a ține pasul cu angajamentele UE privind emisiile de CO2 și pentru a obține și mai multe beneficii ale ciclismului, factorii de decizie de la toate nivelurile sunt încurajați să includă ciclismul electric în strategiile lor de electromobilitate și să furnizeze mecanisme de finanțare relevante.
Raportul ECF mai arată că, în ciuda sprijinului extraordinar acordat mașinilor electrice de către statul german (1,4 miliarde de euro până în 2014) rezultatele sunt sub așteptări (doar 25.500 de mașini electrice înscrise), în vreme ce, fără nicio susținere la nivel național, numărul bicicletelor electrice a depășit 2,5 milioane.
Însă la nivel local, în 2016, orașul München a inițiat o schemă de subvenții pentru stimularea electromobilității care include și bicicletele electrice. Subvenția este de 25% din prețul de achiziție și poate fi acordat societăților private și organizații non-profit. Suma maximă este de 500 de euro pentru biciclete electrice și 1000 de euro pentru cargobiciclete electrice.