Liderii lumii trebuie sa intervina pentru a salva negocierile pentru un acord global de combatere a schimbarilor climatice la Copenhaga, a declarat astazi premierul britanic Gordon Brown, citat de Reuters.
“Succesul la Copenhaga este inca nesigur. Dar daca ezitam, pamantul va fi expus riscului”, a declarat Gordon Brown in fata reprezentantilor celor mai poluatoare 17 natiuni care s-au adunat la Londra.
Brown este unul dintre putinii lideri ai marilor economii care si-au anuntat deja prezenta la conferinta ONU care va avea loc la Copenhaga intre 7 si 18 decembrie, unde se asteapta semnarea unui acord global de reducere a emisiilor care sa urmeze protocolului de la Kyoto. Discutiile care preced summitul sunt impiedicate de documente complicate si suspiciuni intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, noteaza Reuters.
“In saptamanile care au ramas si in cele doua saptamani de summit voi lucra neobosit cu ceilalti lideri pentru a negocia un acord”, a declarat premierul birtanic. “Am spus ca voi merge la Copenhaga si ii incurajez si pe ei sa faca acelasi lucru”, a adaugat acesta.
Intalnirea care a inceput astazi la Londra este ultima dintr-o serie de conferinte ONU care au debutat in decembrie 2007 la Bali, Indonezia. Acestea au avut ca scop deblocarea discutiilor internationale pentru ajungerea la un consens la Copenhaga. Aspectele controversate ale negocierilor sunt procentele de reducere a emisiilor pe care trebuie sa si le asume tarile bogate si cat trebuie sa plateasca tarilor in curs de dezvoltare pentru adaptarea la schimbarile climatice.
“Liderii trebuie sa se implice direct pentru a debloca impasul”, a spus Brown. “Cred ca un acord la Copenhaga este posibil. Dar trebuie sa recunoastem ca negociatorii nostrii nu ajung la un acord suficient de repede”, a adaugat acesta.
Foto: Reuters