Valoarea minima a taxei de poluare pe care o va plati la prima inmatriculare posesorul unui Logan nou, incepand cu 1 ianuarie 2010, va fi de 363 de euro, in timp ce pentru versiunea cu cea mai mare capacitate cilindrica si cel mai inalt grad de poluare se va achita suma de 774 de euro.
Pentru modelul Kia Cee’d, cea mai vanduta masina de import in acest an, conform unui top al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), taxa va fi cuprinsa intre 432 de euro si 1.200 de euro, potrivit calculatorului postat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice.
In schimb, proprietarul unui Renault Clio, al doilea model in clasamentul importurilor cu motor de 1.149 de centimetri cubi si emisii de 139 de grame de dioxid de carbon/kilometru va achita 363 de euro. In cazul variantelor medii de motorizare a modelelor Ford Focus si Skoda Octavia, urmatoarele clasate in topul APIA, se va plati o taxa de 488 de euro, respectiv 726 de euro.
De la 1 ianuarie se anuleaza masura privind scutirea de la plata taxei de poluare pentru masinile cu motorizari conforme cu normele de poluare Euro 4 si capacitate cilindrica sub 2.000 de centimetri cubi, care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania si in Uniunea Europeana. Astfel, de la acea data, nivelul taxei va fi calculat in functie de capacitatea cilindrica si emisiile CO2 ale modelului. Reprezentantii industriei auto considera ca aplicarea taxei ar putea avea un impact minim asupra pietei de profil.
“In conditiile in care programul de innoire a parcului auto permite utilizarea a trei tichete de casare pentru achizitionarea unei masini noi, este posibil ca efectul eliminarii acestei suspendari sa nu fie unul important”, a declarat Marius Tudor, secretar general al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, potrivit Mediafax.