Presedintele ANRMAP a declarat ieri ca a gasit nereguli in procedura de atribuire a contractului de promovare a Axei 3-Termoficare, de catre Ministerul Mediului, firmei ARS Advertising in luna aprilie 2009. Drept urmare, a amendat ministerul si intentioneaza sa sesizeze Curtea de Conturi (care este raportor la Bruxelles privind utilizarea banilor europeni) pe aceasta chestiune.
„Noi am aplicat sanctiuni de 70.000 de lei si avertisment scris (in 20 iulie 2009 – n.r.) in legatura cu contractul de difuzare publicitate pentru Axa 3, deoarece nu se justifica motivatiile Ministerului Mediului privind atribuirea fara licitatie. Atragem insa atentia ca sanctiunea cea mai dura poate veni de la Comisia Europeana, deoarece este vorba despre fonduri europene. Orice procedura care incalca prevederilor OUG 34/2006 atrage corectii financiare din partea UE”, a declarat Cristina Traila, sefa ANRMAP.
Potrivit ei, in functie de ancheta Curtii de Conturi, Bruxelles-ul ar putea decide sa sisteze toate fondurile venite prin POS Mediu, peste 5,5 miliarde de euro. Asupra acestui risc a insistat si Sulfina Barbu, vicepresedinte al comisiei de ancheta, la finalul audierilor de ieri, anuntand ca documentul va ajunge pe masa sefului Guvernului.
„Raportul ANRMAP a fost facut la solicitarea ministrului Nicolae Nemirschi. In baza lui, putem constata ca procedurile au fost incalcate si 500.000 de euro au fost incasati direct, fara licitatie. Din aceasta cauza se pune in pericol finantarea europeana pe POS Mediu, adica 5,6 miliarde de euro pana in 2013. Constatam ca unii membri ai Guvernului, pe aceste fonduri, nu aplica procedurile. Vom transmite aceste date premierului, pentru ca el sa ia masurile care se impun”, a declarat Sulfina Barbu. Comisia va realiza si un raport, ce va fi prezentat plenului Camerei Deputatilor pe 10 august.
Contractul a fost dat cu dedicatie
In raportul ANRMAP se arata ca justificarile institutiei conduse de Nicolae Nemirschi pentru atribuirea directa a contractului nu se sustin. „Nu s-a demonstrat ca serviciul suplimentar este necesar si nici nu s-a precizat in ce fel s-ar fi distorsionat campania daca s-ar fi schimbat prestatorul. Mai mult, desi vorbeste de continuitate, la pastrarea firmei care face promovare media, partea de creatie a fost incredintata, tot prin atribuire directa, unei alte societati”, a aratat presedintele Autoritatii. Pe de alta parte, nu pot fi invocate circumstante imprevizibile, din moment ce planul de promovare a POS Mediu a fost aprobat din 2008, adauga Traila.
Asupra temeiniciei justificarilor Mediului a atras atentia si Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCEVAP) din cadrul Ministerului Finantelor. Cu toate acestea, seful comisiei de ancheta, Mircea Dusa (PSD), a incercat sa distraga atentia, considerand ca intre declaratiile celor doua institutii care au ca obiect verificarea achizitiilor publice exista contradictii. „Pentru mine este un semn de intrebare. Nu cred ca ANRMAP sau UCEVAP se pot pronunta asupra corectitudinii procedurilor, ci Ministerul Mediului este cel care trebuie sa demonstreze acest lucru”, a spus Dusa in timpul audierilor.
Pe de alta parte, ANRMAP a considerat ca si primul contract oferit de Ministerul Mediului pentru promovarea a 4 axe din POS Mediu au fost „cu dedicatie”. „Prin aplicarea unor factori de evaluare care nu reflecta avantaje de natura economica in beneficiul institutiei si a caror pondere in punctajul total este vadit disproportionata in raport cu avantajele economice cuantificate, astfel incat, la finalul evaluarii, oferta cu pretul cel mai ridicat a fost declarata castigatoare, autoritatea contractanta a incalcat principiul utilizarii eficiente a fondurilor publice”, arata institutia de monitorizare a achizitiilor publice, care a aplicat pe aceasta neregula o amenda suplimentara de 35.000 de lei. De altfel, ieri, administratorul ARS Advertising a sustinut ca sunt lideri in domeniul comunicarii institutionale, avand 40 de specialisti in echipa.
Nemirschi a continuat “afacerea”, oferind un nou contract ARS Advertising, de 500.000 de euro. Desi directorul ARS Advertising a calificat ieri noul contract drept o suplimentare a celui vechi, ANRMAP a concluzionat ca este o noua intelegere cu acelasi obiect, dar obiective diferite.
Nereguli si in derulare
Probleme sunt nu doar la procedura de atribuire, ci si la cea de derulare. Reprezentantul ARS Advertising a contrazis specificatiile caietului de sarcini, mentionand ca promovarea Axei 3 s-a facut la nivel national, desi programul este unul regional. „Spoturile au fost difuzate pe aceleasi canale si in acelasi mod ca in primul contract”, a precizat Gabriel Stefanescu, administratorul firmei.
„Consider ca ministerul nu va poate deconta serviciile, daca ati facut contractul cum spuneti dvs.”, i-a transmis Gheorghe Ialomitianu, raportorul financiar al Comisiei „Nemirschi”. Si asta deoarece, potrivit caietului de sarcini, promovarea Axei 3 se realizeaza la nivel regional in localitatile unde sunt prognozate lucrarile de modernizare a sistemelor urbane de termoficare: Bacau, Botosani, Focsani, Iasi, Timisoara, Oradea, Ramnicu Valcea si Resita, ne-a explicat deputatul PDL Marian Avram.
De altfel, conform spuselor administratorului ARS Advertising, nu au fost realizate plati pentru al doilea contract, desi acesta a fost finalizat la sfarsitul lunii iunie. Stefanescu a sustinut ca de vina sunt procedurile greoaie, deoarece pentru a incepe platile trebuie avizat raportul final al primului contract.
Calian (PD-L) ar fi vrut explicatii de la DNA
Petru Calian (PD-L) a propus ieri ca membrii comisiei sa ceara DNA precizari privind ancheta care il vizeaza pe ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, despre care „Gardianul” a informat in editia de ieri. Majoritatea membrilor comisiei nu au agreat solicitarea, stabilind ca este preferabil sa se consulte, mai intai, cu comisia juridica pentru a afla daca pot face o astfel de solicitare.