Gardianul: Avertismente dure. Ministerul lui Nemirschi ar putea atrage sistarea fondurilor europene pentru Romania

Romania risca sa nu mai primeasca nici un euro din fonduri europene, deoarece nu respecta reglementarile privind ariile protejate. Mai mult decat atat, ar putea sa plateasca sume considerabile, procedura de infringement pentru incalcarea directivelor “Pasari” si “Habitate” urmand sa fie declansata in luna septembrie.

Coalitia ONG Natura 2000 a atras ieri atentia asupra a doua aspecte legate de situatia ariilor prototejate care ar putea crea un conflict intre Romania si Comisia Europeana (CE). Astfel, reprezentantii Consiliului Reprezentativ al Coalitiei au vorbit despre actiunile ilegale ce se petrec in zonele Natura 2000 cu concursul autoritatilor locale. “Unul din cazurile pe care le semnalam si partii romane si CE este cel din Parcul National Muntii Rodnei.

In septembrie-octombrie 2008, Primaria Romuli (jud. Bistrita-Nasaud) a reabilitat un drum forestier cu fonduri SAPARD si, in ciuda faptului ca a intrat 700 de metri in interiorul Parcului National, nu au solicitat autorizatie speciala. Ulterior, tronsonul de 700 de metri a fost continuat cu inca 12 km pana in mijlocul Rezervatiei Stiintifice Piatra Mare, desi legislatia nu permite asemenea lucrari in zona”, a declarat ieri Erika Stanciu, membru in Consiliul Reprezentativ al Coalitiei ONG Natura 2000.

Potrivit acesteia, autoritatile de mediu n-au luat nici o masura pentru sanctionarea lucrarii, cu toate ca ea permite accesul persoanelor neautorizate intr-o zona de mare importanta pentru cercetatori. “Drumul creat pana in mijlocul rezervatiei stiintifice are un efect extrem de negativ asupra faunei locale, deoarece faciliteaza accesul braconierilor la ciopoarele de capre negre din caldarea glaciara Buhaiescu, rangerii parcului intalnindu-se de nenumarate ori pe acest drum cu masini de teren. Administratia Parcurilor a incercat sa opreasca accesul pe acest drum prin saparea unui sant, dar in decurs de doua saptamani accesul a fost redeschis”, se arata in sesizarea trimisa de Coalitia ONG Natura 2000 si Asociatia EcoRodna autoritatilor nationale si oficialitatilor de la Bruxelles.

De altfel, organizatiile neguvernamentale semnaleaza ca in multe arii protejate se produc abuzuri in fata carora reprezentantii statului inchid ochii. ONG-urile arata insa ca Bruxellesul nu va ezita sa aplice amenzi daca va constata nereguli in teren, dupa derularea programului de monitorizare a zonelor Natura 2000, derulat din sase in sase ani.

Mai mult decat atat, Comisia Europeana ar putea decide si taierea banilor europeni destinati tarii noastre. “Situatii ca cea semnalata astazi (ieri, n.r.) pot conduce la masuri severe din partea UE, cum ar fi sistarea tuturor finantarilor europene pentru tara noastra. De aceea este nevoie de intarirea legislatiei si de crearea unor planuri de management al ariilor protejate”, a avertizat Erika Stanciu.

Suprafata ariilor protejate trebuie extinsa
Membrii organizatiilor de mediu au mai atras atentia ieri si asupra faptului ca Romania trebuie sa demonstreze Bruxellesului pana in luna septembrie ca a imbunatatit reteaua de situri naturale, in caz contrar urmand sa fie declansata procedura de infringement. "Este ultima etapa in care autoritatile romane mai pot face ceva inainte de declansarea procesului la Curtea Europeana de Justitie. Potrivit raspunsului pe care l-am primit ieri (miercuri, n.r.) de la Ministerul Mediului, nu exista fonduri pentru extinderea suprafetelor ariilor de protectie speciala avifaunistica si a zonelor de importanta comunitara, asa cum a solicitat CE", a precizat Erika Stanciu.

Reprezentanta Coalitiei Natura 2000 a adaugat ca prima scrisoare a fost trimisa Romaniei in iunie 2008, iar intr-un an nu a fost realizat nici un progres notabil in extinderea retelei de catre minister.

Specialistii au estimat ca aproximativ 21% din suprafata tarii s-ar putea constitui ca arie protejata, dar autoritatile au desemnat pe hartie doar 17,87% (circa 4,26 milioane de hectare). Astfel, desi existau solicitari pentru declararea a 130 de SPA-uri (arii speciale protejate avifaunistice), autoritatile au aprobat doar 109, iar acestora le-au redus din suprafetele propuse. Totodata, in privinta ariilor de interes comunitar (SCI), statul a aprobat 273. Urmare a acestei situatii, autoritatile de la Bruxelles au acordat Romaniei calificativul "insuficient" pentru dezinteresul aratat unor specii si habitate.

spot_img

Ultimele știri