EXCLUSIV GREEN REPORT: Laszlo Borbely vrea sa deblocheze productia energiilor regenerabile

Noul ministru al Mediului si-a inceput activitatea cu doua prioritati: pe termen scurt, Laszlo Borbely doreste sa rezolve cat mai repede problemele de infringement cauzate de angajamentele intarziate ale Romaniei in domeniul mediului. Pe termen lung, Borbely doreste formularea unei ”conceptii” de dezvoltare a politicilor din acest sector si coordonarea cu ministerele la care exista proiecte comune. Energiile regenerabile si preluarea certificatelor energetice de la Ministerul Dezvoltarii reprezinta alte puncte de interes pentru noua conducere de la Mediu si Paduri. Singurele semne de intrebare au ramas suspendate in jurul subiectului Rosia Montana, proiect aflat inca in analiza. De asemenea, vantul schimbarii incepe sa bata si deasupra ariilor protejate, unde noul ministru e de parare ca anumite investitii si obiective economice sunt posibile, atata timp cat respecta normele de protectie a mediului.

Interviu de Raluca Petrescu
Foto: Green Report / Anita Vizireanu

Ce se va intampla anul acesta cu banii din taxa de poluare?

L.B.: Banii de pe taxa de poluare merg la Fondul de Mediu si vor fi folositi pentru programe.

Potrivit presedintelui Comisiei pentru amenajarea teritoriului si echilibru ecologic din Camera Deputatilor, Sulfina Barbu, o parte din banii de la Fondul de Mediu au fost folositi in 2009 pentru acoperirea deficitului bugetar.

L.B.: Nu, nu au fost luati, si in legatura cu asta vom avea o discutie in Guvern. In momentul de fata exista o anumita suma care s-a adunat de cand functioneaza agentia (Administratia Fondului de Mediu – AFM, n.r.), care a avut un buget pe care l-a putut cheltui anul trecut si care a fost in jur de 800 de milioane de lei si i-a mai ramas in cont o suma destul de mare. Eu acum o sa ma bat in Guvern sa-i lamuresc ca sunt programe utile unde trebuie sa cheltuim banii. Desi se poate specula, acestia nu sunt ai bugetului, sunt bani ai agentiei (AFM-ului, n.r.). Deci o sa ma bat si o sa discutam imediat dupa aprobarea bugetului mare despre bugetul AFM-ului, pentru ca am putea cheltui anul acesta circa 2,2 miliarde de lei. Previziunea bugetara este ca se vor aduna anul acesta 1,2 miliarde si lejer se poate, din banii pe care ii are agentia (AFM-ului, n.r.), sa cheltuim 2,2-2,3 miliarde de lei. E o problema cu deficitul pentru ca intru in deficitul bugetului mare daca se va cheltui mai mult decat ceea ce intra. Aici va fi batalia. Daca nu acum, sper ca la rectificare vom rectifica si bugetul agentiei (AFM-ului, n.r.).

PISTELE DE BICICLETE, PE AGENDA MINISTRULUI

Care sunt programele mari catre care ar putea merge acesti bani?

L.B.: Multe programe, eu acum le-am parcurs. Voi avea o discutie detaliata cu AFM pe probleme de management. E inadmisibil ca anul trecut nu a existat practic comisia de avizare. Ei au mers pe programele vechi. Bine ca au avut programele vechi, care erau deja adjudecate la nivelul comisiei de avizare. Aceasta s-a intalnit, mi se pare, prima oara in noiembrie, anul trecut, cand a fost infiintata. Este caracteristic modului in care a functionat tot Ministerul si sistemul. Vom avea discutii detaliate pentru ca sunt unele ramaneri in urma. Si va spun unde sunt ramaneri in urma, sau nici macar nu au pornit. De exemplu, un program care mie imi este foarte drag, programul piste pentru biciclisti. E un program pentru care eu ma zbat cu targu-muresenii de cinci ani de zile. Nici nu stiam ca voi fi ministru al Mediului, dar in fiecare an mergem cu biciclistii si ridicam bicicleta in fata primariei, 300 de biciclisti, ca sa cerem piste pentru biciclisti, pentru ca nu exista decat la Platoul Cornesti. Deci, daca mergi la Platoul Cornesti sus, – cu bicicleta nici nu prea poti sa mergi pentru ca e dificil pentru unul care deja nu mai e la 20 de ani -, acolo e o pista de biciclisti. Dar in tot orasul nu exista un metru de pista de biclisti. Deci asta e unul dintre programe.

Extins la nivel national?

L.B.: Da, un program in care spunem ”fratilor, fixati niste zone si noi va dam bani”, dar nu asa, tragem o linie si nici masinile nu au pe unde sa mearga, nici biciclistii. Trebuie facute studii si, unde se poate, sa se faca piste de biciclisti macar pe arterele unde se poate largi drumul. Sau zone, sa zicem, speciale, de agrement, unde vin oamenii si e si pista de biciclisti e si parc, pentru ca poti corobora si spui, ”domnule, fac aici un spatiu verde, dar la spatiul verde fac si o pista si iau bani din doua programe”. Deci asta e un program.

INVESTITORII IN ENERGII REGENERABILE NU AU GARANTII

Ce alte programe au nevoie de sustinere?

L.B.: La energii noi nu sunt multumit. Nici cu Casa Verde. Nemaivorbind ca la producerea energiei electrice nu exista investitori. Asta o stiu intamplator, pentru ca au venit niste investitori la mine, eu fiind deputat, acum doua luni de zile. Si mi-am dat seama ca problema cotei de energie electrica nu este corelata intre Ministerul Economiei si Ministerul Mediului. Romania este obligata sa o dea in fiecare an pentru a veni (investitori, n.r.), pentru ca nu faci o centrala bazata pe energii solare sau eoliene daca nu ai asigurarea ca (statul, n.r.) iti da in fiecare an cota, ca iti cumpara aceasta energie si (daca, n.r.) nu primesti acele certificate care inseamna zero virgula nu stiu cati centi la fiecare kilowat sau megawat. Daca are garantia, cum e in toate tarile din lume…Ei, noi? Noi inca nu avem acest sistem. Si am primit niste raspunsuri de la Minister care nu m-au multumit. Nu poti sa stai aici si sa spui ”domnule, eu am facut din punct de vedere tehnic, dar evident ca nu va functiona, stiu acest lucru si nu fac demersuri la Ministerul Economiei”. Am vorbit cu domnul ministru Videanu si saptamana viitoare discutam cu oameni de meserie ca sa vedem si sa urgentam. Si aici sunt interese si interese, nu trebuie sa va spun. Probabil ca unii au interes ca astia (investitorii, n.r.) sa nu vina si sa ”fure” o cota din energia electrica. Deci s-ar putea. Dar eu i-am propus domnului Videanu, ca sa nu aiba o problema in minister, sa-mi dea mie tot managementul acestor certificate si atunci se rezolva problema si este la Ministerul Mediului.

Si e dispus domnul ministru Videanul sa renunte?

L.B.: Dupa cum il cunosc nu o sa renunte foarte usor (rade, n.r), dar trebuie sa functioneze sistemul. Si sunt si alte programe care trebuie sa intre foarte repede. Am un dosar asa de mare (indica cu mana grosimea unui biblioraft, n.r.) cu toate proiectele care deja sunt in diferite stadii. Al doilea an este un dezechilibru. Deci aici nu a fost o conceptie, nu a fost o viziune, nu se poate…Cand am fost la Ministerul Dezvoltarii, le-am aratat si la parlamentari, era un echilibru, si teritorial, si ca conceptie. Nu se poate sa pornesti la aceste programe multianuale, de exemplu de apa, si sa nu existe cat de cat o distributie teritoriala, pentru ca stim cum e, nu? Probabil sunt unele judete care sunt cu mai multe proiecte, vor fi totdeauna. Dar nu se poate – ieri m-am uitat asa, fugitiv la parcuri. Nu se poate ca un judet sa apara cu un parc si un alt judet cu 15 sau 20. Deci nu se poate, eu nu cred ca in acel judet nu erau inca trei parcuri. O sa facem o analiza la sange sa vedem din ce cauza.

Sunt multe probleme cu infringement, deja am rezolvat cu taxa auto, vom rezolva repede cu legea apelor, cu modificarea, cu INPIRE mai e o problema de rezolvat cu Ministerul Dezvoltarii, acolo cunosc destul de bine Ministerul ca sa rezolv problema.

INVESTITII IN ARII PROTEJATE

Care este cea mai sensibila?

L.B.: La ariile protejate e cel mai sensibil. Acolo nu se intelege, nici eu nu am inteles unele lucruri, incep acum sa cuprind. Sunt doua probleme aici. Una, iarasi de management. Deci daca stii ca trebuie sa faci unele studii de arii protejate cu buget mic, dar trebuie sa nu stai ani de zile ca sa fii intarziat – si acum asta se face, studiul cu largirea ariilor protejate si avem o prima evaluare acuma si se pare ca se va izola si acest infingement. Dar problema e alta. Eu m-am certat, sau ma rog, am discutat si cu domnul Korodi si cu domnul Nemirschi pentru ca e una sa ai (Programul, n.r.) Natura 2000, dar eu am spus: ”bun, dar eu nu accept ca sa nu poti sa faci o investitie in zona asta, in conditiile de pastrare”. N-am nicio problema, nici cu berzele, nici cu alte animale, dar nici in alte tari nu se opreste tot si nu spui ”domnule, este zona asta de sute de mii de kilometri patrati si nu faci nimic”. Asta se intampla pentru ca nu avem specialisti, nu avem pusa la punct procedura in care se da autorizatie –toata lumea se fereste si mai bine nu da autorizatia ca sa vina o investitie.

Ce inseamna o investitie intr-o zona protejata? O investitie pentru zona respectiva sau pentru un obiectiv economic?

L.B.: Nu, vorbesc de orice fel de investitie care nu polueaza, care demonstreaza ca nu polueaza, dar din cauza ca acolo, Natura 2000, e ceva cu problema… Nu sunt specialist, dar mi-au confirmat specialistii ca am dreptate, desi e bine sa vina cineva din afara si numai pe baza instinct sa spuna, mi-au confirmat ca nu e pus la punct. Si atunci unele investitii cad, care ar fi – nu vorbesc de Rosia Montana – investitii mai mici, o fabrica, o nu stiu ce si nu primesc aprobarea din cauza ca nu e pusa la punct procedura. Si o sa pun in priza mai mult si agentiile de protectia mediului pentru ca ei sunt totusi 2.300 de oameni care in afara de a acorda autorizatii trebuie sa ajute, sa vada, sa aiba si o viziune acolo in judet.

AZOMURES, SINGURUL COMBINAT DIN INTERIORUL UNUI ORAS

Nu trebuie sa va spun, eu am o problema sensibila, sunt din Targu-Mures si a fost cea mai paguboasa investitie din acest punct de vedere, al protectiei mediului, cand s-a construit in oras practic, combinatul (Azomures, n.r.). Nimeni nu construieste in lume asemenea combinate in oras, eventual la 30 de kilometri. Nu exista combinat de genul acesta in Uniunea Europeana, de aceea nu sunt norme pentru amoniac. Nu-i mai intereseaza ca nu-i un combinat de genul acesta in Uniunea Europeana. Deci nu sunt norme pentru amoniac in UE, pentru ca nu mai sunt asmenea combinate. Noi avem norme nationale. Dar nu se poate ca sa faci si sa dai o autorizatie de mediu integrata in 2007 – am luat toata documentatia, am stat jumatate de noapte sa ma uit – si mi-am dat seama ce atitudine au unii, si o sa vedem ce facem. Acuma am cerut de la directia tehnica sa imi dea toate elemenetele. Nu se poate sa dai in 2007 o asemenea autorizatie de mediu integrat cand stii ca inhaleaza 160.000 de oameni amoniacul – si acuma deja s-a demonstrat si conform masuratorilor – si nu se poate 1: sa nu-ti recunoasca justitia masuratorile intr-un caz pentru ca n-ai un analizor de 15.000 de euro pe care sa-l pui acolo, decat o alta masuratoare, care am inteles ca nu e intotdeauna recunoscuta. Deci luam un analizor de 15.000 de euro repede. Doi: nu se poate ca toate investitiile mari sa le pui in 2014-2015 – si am intrebat de ce – ca e pus de Uniunea Europeana ultimul termen. Si? Eu ca stat roman, ca agentie, trebuia in acea autorizatie de mediu sa spun ”fratilor, acum veniti cu investitiile, daca nu, nu va dau autorizatia integrata de mediu, pentru ca oamenii inhaleaza pana in 2014. O sa vedem. Nu am toate detaliile deocamdata, dar v-ati dat seama din ceea ce v-am spus, eu nu sunt impotriva nimanui, eu sunt pentru un mediu curat si o sa ma bat, chiar daca va deranja unii oameni, eu nu vreau sa trimit in strada 2.500 sau 3.000 de oameni la Targu-Mures, dar, pe de alta parte, investitorul care e aici nu de azi, nu de ieri a avut profituri, slava domnului, stiu exact ce profit a avut si cu sprijin de la stat, cu subventia la gaze, ani de-a randul. Pai atunci? Discuta si vrea sa dea batalul la primarie? Ca primaria, prin UE, sa vina si sa decontamineze? Slava Domnului ca avem colo oamenii nostri si am zis ”ce, sunteti nebuni? Luati un batal din asta care e sursa de contaminare? Ce sa faceti cu el? Nu o sa primiti niciodata atatia bani”… (mi-au spus, n.r.) ca „dupa aia va fi un teren pe care se va putea construi”. Cand? Peste 20 de ani? El are, investitorul, obligatia sa faca.

Obligatia nu poate fi doar morala, trebuie sustinuta prin legislatie..

L.B.: Din cate vad eu e o atitudine din care nu ne dam seama cat de grave sunt aceste probleme. Nu ne dam seama! Si ne vom lovi cu capul de pereti dar in 2014, in 2015, dar eu nu am inteles, domnule, nu ai o conceptie sa pregatesti terenul? Si cu infringementul asta. Pai nu se stia? Se stia. Eu i-am intrebat ”ce e acela cu deseurile? De cand e?”. ”Pai din 2004”. ”Si ce-ati facut in patru ani de zile?”. Ei dau un termen care acum a expirat, dar timp de patru ani de zile te pregatesti, nu?

TIMP BERECHET PENTRU MEDIU

Practic, trebuie sa rezolvati intr-un an ce nu s-a rezolvat in patru.

L.B.: Sa vedem cate putem rezolva (ingandurat, n.r.). Dar daca oamenii inteleg – si au inceput sa inteleaga. La inceput s-au speriat. Nu, sa nu se sperie, eu nu sunt genul de om care…sunt foarte exigent si daca inteleg ca daca fiecare e vigilent si nu eu trebuie sa observ lucrurile… Eu tin aici hartiile o zi. I-am testat. Vin hartiile la mine si a doua zi le primesc inapoi. Pentru ca ma uit la hartii, am timp, stau aici, din pacate familia e la Targu-Mures, deci …cateodata ma mai duc la un film, cand apuc. Ati vazut „Amintiri din epoca de aur”? Primul e bun, al doilea e mai slabut..Imi place filmul, si teatrul..

Si bicicleta, inteleg..

L.B.: Da, si am acasa bicicleta, dar nu cred ca un ministru al Mediului e mai bun ministru daca vine cu bicicleta la serviciu. Dar este un semnal si daca vine cu bicicleta in fiecare zi, atunci da. Dar daca vine doar o data sa-l vada presa..

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri