Petrom investeste peste 660.000 euro in reabilitarea ecologica a 4 unitati de invatamant: o gradinita din comuna Merisani (judetul Arges) si 3 scoli generale din comunele Lesmir (judetul Salaj), Predesti (judetul Dolj) si Talpa (judetul Teleorman). Demersul Petrom vine in sprijinul comunitatilor locale in mijlocul carora activeaza si pentru sustinerea educatiei copiilor din mediul rural.
In majoritatea scolilor si gradinitelor din aceste zone instalatiile sunt invechite, incalzirea salilor de clasa este asigurata de sobe cu lemne, iar instalatiile sanitare se afla in exteriorul cladirilor.
Petrom va implementa in aceste unitati de invatamant conceptul de cladiri eficiente energetic. Astfel, prin lucrarile de termoizolare (izolarea completa a peretilor exteriori si a podurilor, inlocuirea ferestrelor existente cu sistem termopan) si inlocuirea completa a sistemului de incalzire prin instalarea centralelor termice cu un consum redus de energie, cladirile vor avea un consum de energie cu 50% mai mic decat pana acum.
Lucrarile de reabilitare a celor 4 unitati de invatamant includ consolidarea elementelor de rezistenta a cladirilor, imbunatatirea conditiilor sanitare, inlocuirea completa a instalatiei electrice si asigurarea unor spatii adecvate pentru salile de clasa si locurile de joaca.
De asemenea, se va realiza izolarea si inlocuirea pardoselilor, vor fi construite grupuri sanitare in interiorul cladirilor, se va asigura alimentarea cu apa curenta si sistemul de canalizare . Vor fi montate ministatii de epurare necesare pentru protejarea mediului inconjurator, dar si sisteme de paratrasnet (Prevectron) si de impamantare. Se va avea in vedere si siguranta copiilor, iar unitatile de invatamant vor fi imprejmuite cu gard si poarta de acces.
Pe langa aducerea acestor unitati de invatamant la un nivel ridicat de confort, La finalul lucrarilor de reabilitare, suportate integral de Petrom, 522 de copii din mediul rural, printre care si copii ai angajatilor Petrom, vor avea sansa sa invete in conditii civilizate. Cele 4 institutii de invatamant vor fi pregatite sa-si primeasca elevii la inceputul anului scolar 2009-2010.
In cadrul programului de responsabilitate sociala „Construim pentru Viitor”, in perioada 2007-2008, Petrom a mai construit 7 case noi la Radauti si Moinesti si a renovat alte 60 in Comanesti, Asau, Dofteana, Darmanesti si Moinesti de care acum beneficiaza peste 130 de persoane.
„Construim pentru Viitor” este parte a platformei de responsabilitate sociala „Petrom: Respect pentru Viitor”, un amplu program initiat de Petrom, la inceputul anului 2007, prin care raspundem nevoilor societatii si mediului inconjurator.
Foto: Petrom