Petrom premiată în SUA pentru cel mai bun program de voluntariat corporatist

Petrom, împreună cu GMP PR, a câștigat premiul pentru ”Cel mai bun program de voluntariat dedicat angajaților” în cadrul prestigioasei competiții internaționale, PR Daily’s 2013 Corporate Social Responsibility Awards, organizată de Lawrence Ragan Communications, se arată într-un comunicat al companiei.

Anul acesta, în competiție au fost înscrise peste 150 de proiecte, din 14 țări. România (reprezentată de Petrom) s-a aflat printre cele 6 țări câștigătoare, alături de SUA, Canada, China, Turcia și Oman.

Proiectul câștigător a fost ”Campionatul de voluntariat”, o platformă care oferă angajaților oportunități concrete de implicare în problemele comunităților în care ei trăiesc, fie în calitate de voluntari sau de inițiatori ai unor programe de dezvoltare comunitară locale. În 2013, același proiect a fost recunoscut la Romanian CSR Awards ca „Cea mai bună campanie internă de CSR”, potrivit reprezentanților Petrom.

De la debutul său din 2011, în competiție s-au implicat peste 2.000 de angajați Petrom care și-au dedicat timpul și energia unor cauze precum protecția mediului, susținerea categoriilor defavorizate sau identificarea unor oportunități de dezvoltare comunitară. În cadrul Campionatului de voluntariat au luat naștere primul festival de tradiții și meșteșuguri de la Clejani sau prima competiție de ciclism montan de la Zemeș, devenită o tradiție anuală pentru iubitorii acestui sport.

Alături de această distincție, Petrom s-a aflat pe lista scurtă la alte două categorii: ”Cea mai bună implicare a partenerilor și angajaților”, pentru competiția de ciclism montan Moinești-Zemeș (împreună cu GMP PR) și  ”Cele mai bune afaceri comunitare”, cu proiectul „Școala lui Andrei” (împreună cu Graffiti PR).

Pentru mai bine de 3 decenii, Lawrence Ragan Communications este unul dintre liderii pe piața publicațiilor din domeniile corporate, relații publice și leadership.  Competiția PR Daily’s 2013 Corporate Social Responsibility Awards este una dintre cele mai prestigioase competiții din Statele Unite care premiază excelența în comunicare și responsabilitate socială corporatistă.

spot_img

Ultimele știri