Petrolul din Golful Mexic se intinde pe o raza de 320 de kilometri in jurul putului defect si este impartit in mai multe pete mici, a declarat duminica seful pazei de coasta americane, amiralul Thad Allen, citat de Mediafax.
Petrolul "este raspandit pe o raza de 320 de kilometri in jurul putului, de unde se scurge in acest moment, si nu este o pata monolitica", a explicat amiralul, care coordoneaza operatiunile guvernamentale, relateaza postul de televiziune ABC.
"Este vorba de sute de mii de pete mici", a adaugat el in cadrul emisiunii de duminica "This week". Amiralul a explicat ca acestea plutesc pe suprafata golfului si complica eforturile de a impiedica petrolul sa atinga coastele.
"Este un razboi insidios, deoarece (petrolul) ataca patru state, unul dupa altul si ajunge din mai multe directii, in functie de vreme", a explicat amiralul. Statele americane afectate sunt Louisiana, si intr-o masura mai mica Mississippi, Alabama si Florida.
Foto: Boston News