Experții recomandă interzicerea unei întregi clase de pesticide pentru a proteja sănătatea copiilor

Un nou studiu arată că o întreagă clasă de pesticide pune în pericol sănătatea copiilor și a femeilor însărcinate. Conform cercetătorilor, organofosfații cresc riscul de deficit de atenție și memorie, IQ redus și autism în cazul copiilor nenăscuți.

Peste 10.000 de tone de organofosfați sunt folosite în 24 de țări europene în fiecare an, iar gradul de utilizare este și mai ridicat pe teritoriul SUA.

Cercetătorii au revizuit studiile precedente, inclusiv cercetările incluse într-o bază de date ONU care acoperă date legate de 71 de țări. În Europa, au fost interzise 33 dintre cele 39 de pesticide pe bază de organofosfați considerate periculoase pentru sănătatea umană.

Cu toate acestea, 200.000 de oameni mor în fiecare an din cauza intoxicațiilor cu pesticide, 99% dintre ei provenind din țări în curs de dezvoltare, conform estimărilor ONU. În plus, în fiecare an au loc 110.000 de sinucideri utilizând pesticide.

România, printre cei mai mari utilizatori de pesticide din UE

Doi dintre cei mai des folosiți organofosfați, terbufos și methamidophos, au fost deja selectați pentru a fi eliminați treptat de către Convenția de la Rotterdam. Terbufos a fost asociat cu cancer la plămâni, leucemie și limfom non-Hodgkin.

„Avem dovezi convingătoare de la zeci de studii umane că expunerea femeilor însărcinate la niveluri foarte mici de pesticide organofosfați crește riscul de probleme de dezvoltare care ar putea dura o viață întreagă în cazul copiilor și a fetușilor.”, a declarat Irva Hertz-Picciotto, autor principal al studiului și director al centrului UC Davis din SUA.

El recomandă interzicerea întregii clase de pesticide pe bază de organofosfați.

Bruce Lanphear, unul dintre co-autorii studiului, a explicat că expunerea copiilor la organofosfați este periculoasă indiferent de concentrații. Substanțele chimice afectează dezvoltarea creierului la fetuși, iar efectele negative, cum ar fi probleme cu atenția, memoria și învățatul, s-ar putea face simțite doar atunci când ajung la o vârstă școlară.

Organofosfații au fost creați pentru a fi folosiți în gaze ce afectează nervii (cum ar fi gazul sarin), iar mai târziu au fost adaptați pentru utilizarea ca pesticide, la doze mai reduse.

Printre principalii producători de organofosfați din Europa se numără Bayer-Monsanto, Syngenta și DuPont.

spot_img

Ultimele știri