646 de districte din China sufera din cauza lipsei apei si a solurilor contaminate potrivit rezultatelor unei investigatii efectuate in ultimii trei ani, informeaza agentia de presa Xinhua.
Cercetarile conduse de 28 de academicieni si peste 1.000 de cercetatori, au aratat ca 82,04% dintre districtele grav afectate sunt cele de pe vaile raurilor Yangtze si Galben, iar aproximativ doua milioane de kilometri patrati de teren se afla intr-o conditie foarte proasta si necesita tratament urgent.
Pentru a estima dezvoltarea trendului actual al apelor si solurilor tarii, Ministerul Resurselor de Apa din China, Academia Chineza de Stiinte si Academia Chineza de Inginerie au desfasurat investigatia asupra pierderii resurselor de apa si a contaminarii terenurilor.
Rezultatele cercetarii arata ca aceste pericole majore afecteaza terenurile agricole si deterioreaza sistemul ecologic. Expertii sugereaza autoritatilor sa adopte orice masura posibila de controlare a resurselor de apa si sol in urmatorii 15-20 de ani.