Peste 2000 de angajați ai ocoalelor silvice au protestat, miercuri, în fața Palatului Victoria, pentru modificarea OUG 924/2015 privind valorificarea masei lemnoase Aceștia solicită scoaterea articolelor 74 și 75, care, potrivit reprezentanților Federației pentru Apărarea Pădurilor (FAP), ar pune în pericol locurile de muncă a peste 7.000 de angajați.
Solicităm Guvernului modificarea OUG 924/2015 și scoaterea articolelor 74 și 75 care reprezintă o amenințare pentru gospodărirea durabilă a pădurilor statului. Prin aplicarea acestor două articole se distrug pădurile și 7000 de locuri de muncă”, a declarat Marian Stoicescu, președintele FAP.
Acesta a adăugat că se solicită acordarea de urgență a subvențiilor necesare pentru administrarea și paza celor 600.000 de hectare aflate în proprietate privată și demascarea grupurilor de interese.
Patru pădurari uciși și peste 600 agresați
Protestatarii au solicitat respectarea legii și acordarea sporurilor de periculozitate în condițiile în care 4 lucrători ai Romsilva au fost uciși în ultimele luni, iar peste 600 de pădurari și ingineri silvici au fost agresați.
Salariul mediu din sectorul silvic este cu 300 de lei sub salariu mediu pe economie. Prin comparație cu salariile colegilor noștri din Ungaria sunt de trei ori mai mici, iar în comparație cu cele din Polonia sunt de cinci ori mai mici”, a spus Silviu Geanu, secretar general al Federației pentru Apărarea Pădurilor.
Acesta a adăugat că din 2008 se tergiverează acordarea acestor drepturi. „În luna ianuarie a acestui an conducerea Departamentului Păduri și-a asumat medierea discuțiilor pentru acordarea acestor drepturi. De la cea asumare nu s-a luat nicio măsură”, a explicat Geanu.
Acesta a declarat că solicită Guvernului ca la elaborarea bugetului pe anul 2016 să prevadă aceste cheltuieli pentru personalul Romsilva.
„Vrem salarizare, nu politizare! Vrem salarizare, nu privatizare!”
Contestarea noului Consiliu de Administrație
Silviu Geanu a declarat că numirea noului Consiliu de Administrație al Romsilva s-a făcut fără respectarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Membrii Consiliului de Administrație se află în conflict de interese. Fie dețin funcții în cadrul unor societăți care au contracte comerciale cu Romsilva, fie dețin funcții în cadrul unor societăți care desfășoară activițăți comerciale concurențiale cu Romsilva. Șefii ocoalelor silvice private conduc Romsilva”, a spus Geanu.
Acesta a mai declarat că hotărârile pe care CA le va lua vor lua nu vor avea legitimitate și vor putea fi contestate de oricine ceea ce ar putea duce la un blocaj la Romsilva.
Citește și:
Mii de reprezentanți ai sectorului forestier protestează în fața Guvernului