Peste 150 de milioane de euro pentru reteaua de apa a judetului Dolj

Peste 150 de milioane de euro, fara TVA, se vor investi in urmatorii ani in judetul Dolj, pentru dezvoltarea retelei de apa potabila si de canalizare.

Aceasta decizie este inclusa in masterplanul retelei de apa si de canalizare a judetului Dolj, care a fost semnat astazi la Bucuresti de ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, si de presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa.

Elaborarea masterplanului a durat aproape sase ani.

Valoarea totala a programului este de 186 de milioane de euro, inclusiv TVA, bani care se investesc „intr-o zona care este a doua din Romania, din punctul de vedere al saraciei”, a explicat presedintele CJ Dolj.

Potrivit acestuia, in acest moment cele mai multe localitati din Dolj nu au apa curenta, iar foarte multe fantani sunt poluate cu nitrati, nitriti si amoniac. „In Dolj, apa inseamna viata”, a spus Ion Prioteasa.

In cadrul noului program, cea mai mare suma investita va fi la Craiova – peste 38 de milioane de euro. Alte localitati beneficiare vor fi Bailesti, Filiasi, Segarcea, Dabuleni si Poiana Mare – aceasta din urma fiind considerata cea mai mare localitate rurala din Romania.

Punerea in practica a contractului va fi realizata de Compania de Apa Oltenia.

Mihai Diac

Foto: Compania de Apa Oltenia

Citeste si:

100 de milioane de euro pentru reteaua de apa din Covasna

spot_img

Ultimele știri