Pescuitul excesiv este cea mai mare amenințare la adresa sănătății oceanelor, conform ultimului studiu ONU privind biodiversitatea.
O mare parte din problemă este tehnologia care permite pescuitul excesiv și rănește întregi ecosisteme, iar situația este agravată de lipsa reglementărilor stricte.
George Monbiot scrie în The Guardian că în cele mai multe cazuri, nave de pescuit imense ale națiunilor bogate ajung să pescuiască în apele care înconjoară națiuni sărace, unde sute de milioane de oamni depind de pește ca sursă principală de proteine.
Existența zonelor marine protejate nu schimbă cu nimic situația, după cum atrage atenția și Monbiot – acestea sunt „o farsă totală: singurul lor scop este să păcălească publicul și să îl facă să creadă că sunt luate măsuri.”
Un studiu publicat anul trecut arăta că pescuitul cu traule este practicat mai des în perimetrul sanctuarelor marine oficiale din Europa decât în afara lor, în timp ce peștii pe cale de dispariție se găsesc mai des în afara acestora.
Conform Sylviei Earle, oceanograf marin, peștii joacă un rol vital în ecosistemele lor, care este mai important decât valoarea lor ca hrană.
„Ei fac parte din sistemele care fac planeta să funcționeze în favoarea noastră și ar trebui să îi protejăm datorită importanței lor pentru oceane. Dacă oamenii ar înțelege cu adevărat metodele utilizate pentru captura peștilor sălbatice, ar putea să se gândească mai bine dacă să îi mai consume, deoarece metodele sunt atât de distructive și ineficiente.”
Earle spune că cu excepția oamenilor care trăiesc în comunități de coastă și au alegeri limitate când vine vorba de hrană, consumul vieții sălbatice ar trebui să fie văzut ca un lux, nu un drept.
„Nu este ca acum 10.000 de ani sau 5.000 de ani sau chiar 50 de ani. În zilele noastre, capacitatea de a ucide depășește semnificativ capacitatea sistemelor naturale de a își reveni.”, a declarat Monbiot.
