Cel mai mare producator de energie electrica din Romania, Hidroelectrica vrea sa investeasca anul viitor aproximativ 1,5 miliarde lei, motiv pentru care va propune saptamana aceasta, in AGA, majorarea bugetului de investitii pentru acest an, de la 1,15 miliarde lei la 1,46 miliarde lei, cu fonduri din creditele contractate de companie, a declarat, vineri, directorul general al producatorului de energie, Mihai David.
"Aceasta devine baza pentru bugetul pe 2010, an in care vrem sa ajungem la un nivel al investitiilor de 1,5 miliarde lei. Vrem sa punem in functiune investitiile in care am bagat bani, ca sa ii recuperam", a spus David, citat de Mediafax.
Hidroelectrica vrea sa cumpere un parc eolian de 100 MW si va incepe negocierile in acest sens saptamana viitoare, a mai spus David, precizand doar ca acesta va fi achizitionat de la un dezvoltator roman si ca va fi primul parc eolian al companiei.
Directorul general al companiei a anuntat, totodata, ca anul viitor compania va investi 40 milioane de euro in constructia primei centrale pe biomasa din portofoliu, dintre cele cinci pe care vor sa le realizeze.
In ceea ce priveste investitiile viitoare, David a sustinut ca acestea vor viza productia de electricitate in hidrocentrale, centrale pe biomasa si parcuri eoliene. Investitiile in centralele pe biomasa vor totaliza 200 milioane euro, cate 40 milioane euro pentru fiecare centrala.
Prima centrala hidroelectrica integral retehnologizata si modernizata din lantul de 5 hidrocentrale de pe Oltul Inferior a intrat joi in exploatare. Hidrocentrala de la Ipotesti a fost echipata cu 4 grupuri hidroenergetice si are o putere instalata de 57 MW, echivalentul a 14,25 MW putere instalata pe fiecare grup.
Potrivit datelor furnizate de cel mai mare producator de electricitate din Romania, Hidroelectrica, procesul de retehnologizare si modernizare a hidrocentralelor de pe Oltul Inferior (Ipotesti, Draganesti, Frunzaru, Rusanesti si Izbiceni) a inceput in 2005 si se va incheia in 2012. Valoarea intregului contract de retehnologizare este de circa 350 milioane de euro. Retehnologizarea centralei hidroelectrice Ipotesti a costat aproximativ 65 milioane de euro. Lucrarile au fost incredintate unui consortiu format din companiile Voith-Siemens si VaTech Andritz.
Hidroelectrica este detinuta de stat, prin Ministerul Economiei, si a asigurat anul trecut 26,4% din consumul de energie la nivel national.