Deputatii PD-L care au facut parte din comisia parlamentara de anchetare a modului in care s-au derulat unele contracte de catre Ministerul Mediului au declarat ieri, la finalul sedintei comisiei, ca ministrul Nicolae Nemirschi a incalcat procedurile legale prin incredintarea directa a unor contracte.
La randul sau, deputatul PD-L Petru Calian a afirmat ieri ca ministrul mediului „nu este barbat“ ca sa demisioneze dupa „incalcarea legii“, iar premierul ar trebui sa ia masurile ce se impun dupa analiza acestor „ilegalitati“.
Pe de alta parte, deputatul PD-L Sulfina Barbu a sustinut ca, prin incalcarea procedurilor legale prevazute de Ordonanta 34/2006 pentru incredintarea directa, aproximativ 500.000 de euro ar fi fost platiti de minister „fraudulos“. Potrivit acesteia, fiind vorba de bani proveniti din fondurile europene, ilegalitatile din procedura de incredintare a contractului ar putea pune in pericol intreaga finantare europeana pe programul sectorial Mediu, in valoare de 5,6 miliarde euro, pana in 2013.
Hotie pe bani publici…
In acest context, deputatii democrat-liberali au precizat ca, din analiza documentelor puse la dispozitia comisiei speciale, reiese ca procedura de incredintare directa a fost „mimata“, deoarece negocierea dintre minister si firma selectata nu a dus la schimbarea cu niciun ban a sumei solicitate de firma respectiva. In opinia acestora, nici conditiile din caietul de sarcini nu au fost respectate, difuzarea materialelor publicitare fiind facuta pe posturi de televiziune nationale, si nu regionale, cum se prevedea in caiet.