Curentul: Nemirschi, la mana DNA

Raportul comisiei de ancheta parlamentara in cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, a primit ieri votul favorabil al plenului Camerei Deputatilor, fara ca documentul sa fie trimis oficial la DNA.

Pe de alta parte, aceasta chestiune i-a determinat ieri pe deputatii democrat-liberali și pe cei liberali sa solicite votul expres in cazul lui Nemirschi pentru anchetarea acestuia. In acest sens, deputatul PD-L Petru Calian a facut referire la un document emis de catre Garda Financiara in atentia Camerei Deputatilor prin care se preciza ca formalitatile urmaririi penale de catre DNA a lui Nemirschi fusesera demarate.

„Din moment ce DNA a inceput actele premergatoare urmaririi penale, inseamna ca are acces la toate documentele necesare și nu mai este nevoie sa-i fie trimis oficial“, a sustinut, vicepreședintele comisiei de ancheta, democrat-liberala, Sulfina Barbu.

Plenul Camerei a adoptat ieri, cu 189 de voturi și 8 abtineri, raportul Comisiei Nemirschi, prin care se propune sesizarea unor institutii ale statului in vederea verificarii legalitatii atribuirii contractului de publicitate care a facut obiectul anchetei in cazul ministrului PSD. In acest sens, deputatii au luat in discutie raportul comisiei Nemirschi, in prezenta ministrului PSD, care nu a dorit sa ia cuvantul, in pofida faptului ca deputatii PD-L și PNL au propus ca raportul sa fie transmis DNA.

La randul sau, deputatul PD-L Petru Calian a invocat un document al Garzii Financiare din 9 septembrie, prin care se transmitea deputatilor ca DNA a comunicat Garzii ca „in cauza se efectueaza acte premergatoare inceperii urmaririi penale“.

La un pas de urmarirea penala…

„In baza acestui document putem concluziona faptul ca deja au inceput actele premergatoare inceperii urmaririi penale asupra autoritatii contractate, respectiv a reprezentantilor autoritatii contractante“, a spus liderul democrat-liberal. In opinia sa, din raport reiese faptul ca OUG 34 a fost incalcata, fapt care rezulta și din documentele puse la dispozitie de ANRMAP.

Pe de alta parte, viceliderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a salutat finalizarea raportului de catre comisia Nemirschi, mentionand ca liberalii sunt de acord cu propunerea PD-L privind transmiterea raportului catre DNA.

„Concluzia e ca nu s-au desprins aspecte de natura care sa duca la solicitarea inceperii urmaririi penale, chiar daca se sugereaza in raport ca unele institutii sunt in faza de efectuare de cercetari premergatoare. De aici pana la a depista ca sunt sau nu aspecte de natura penala, drumul e lung“, a spus Nicolaescu.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri