Curentul: Incalzirea globala ar putea atinge 7 grade in anul 2100 

24 de climatologi de renume fac apel, inaintea Conferintei ONU de la Copenhaga, pentru actiuni rapide si eficiente in ceea ce priveste schimbarile de clima, avertizand, totodata, asupra posibilitatii ca incalzirea globala sa atinga 7 grade pana in anul 2100, o valoare mai mare decat se prevazuse.

„Temperatura medie a aerului va creste cu o valoare cuprinsa intre 2 si 7 grade in 2100, in raport cu perioada preindustriala“, potrivit autorilor acestui document, publicat de Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, in Germania.

Cresterea cu 40% a emisiilor de dioxid de carbon (CO2), intre 1990 si 2008, ingreuneaza si mai mult atingerea obiectivelor stabilite in iulie de mai multi lideri din tarile dezvoltate si emergente cu privire la limitarea la 2 grade a incalzirii globale. Oamenii de stiinta sustin ca fiecare an de intarziere a trecerii la actiune va creste sansele ca incalzirea globala sa depaseasca doua grade Celsius.

Raportul este „un ultim apel al oamenilor de stiinta adresat negociatorilor privind modificarile climatice din 192 de tari, care trebuie sa prinda ultimul tren al protectiei climei de la Copenhaga“, intre 7 si 18 decembrie. Documentul de la Potsdam arata ca in ultimul sfert de secol, temperaturile medii au crescut cu 0,19 grade pe deceniu, ceea ce corespunde perfect prevederilor calculate pe baza emisiilor de gaze cu efect de sera.

Unul dintre efectele cele mai alarmante ale schimbarilor care vor urma implica multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme, precum nivelul temperaturilor (canicula) sau al precipitatiilor (secete, inundatii). Un alt efect priveste cresterea nivelului marilor. „Valoarea cresterii actuale a nivelului marilor, de 3,4 milimetri pe an in timpul ultimilor 15 ani, este superioara cu 80% previziunilor trecute ale GIEC“, potrivit climatologilor.

In locul unui interval cuprins intre 18 si 59 de cm de crestere, expertii estimeaza ca, daca emisiile de gaze cu efect de sera nu vor fi reduse, topirea calotelor glaciare va provoca o crestere a nivelului apelor cuprinsa intre unul si doi metri pana la sfarsitul acestui secol. Topirea banchizei arctice, cu 40% mai rapida decat calculele GIEC, arata ca oceanele absorb mai multa caldura de la Soare, lucru care va accelera topirea gheturilor maritime.

Daca nu sunt create masuri eficiente, mai multe ecosisteme vor suferi daune ireversibile, subliniaza raportul. Despadurirea si seceta, mai severe in Amazonia, ar putea, astfel, in cateva decenii, sa transforme cea mai mare padure tropicala din lume in savana. Acest adevarat plaman verde al planetei va deveni, atunci, un mare producator de CO2.

Pentru a limita incalzirea la 2 grade, este necesar ca emisiile sa inceteze sa mai creasca intre 2015 si 2020 si sa scada, ulterior, in mod rapid. Mai mult, daca nu va limitata, incalzirea mondiala ar putea costa economia UE circa 65 miliarde de euro, mai ales in tarile din sud, unde agricultura si turismul vor fi cele mai afectate.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri